21 Jump Street

Postat in Reviewuri de - octombrie 29, 2013
21 Jump Street

Mi se pare din ce in ce mai dificil sa gasesc o comedie la care sa rad pe bune; majoritatea filmelor asa-zis amuzante ma fac sa rad ori din cauza evidentelor greseli in timeline sau decor, ori din cauza jocului actoricesc penibil, ori din cauza unui storyline tampit, sau pur si simplu din cauza traducatorilor magnifici care-si prezinta opera prin cinematografe sau la TV.

Pe Channing Tatum il cunosc din tabloide, fara sa vreau, pentru ca nu cred ca am vazut ceva notabil cu numele lui pe afis, iar pe Jonah Hill il stiu drept “aaa, that fat guy”. Asa ca poate se intelege de ce am refuzat sa vad 21 Jump Street cateva saptamani bune.

Prefer ca astfel de filme sa le vizionez fara a sti dinainte despre ce e vorba in ele. Vorba aia, “what you don’t know can’t hurt you” si, daca nu am asteptari, dezamagirea e infinit mai mica. Aparitia brusca a numelui lui Ice Cube la inceputul filmului mi-a dat, totusi, sperante.

Cred ca am inceput sa rad in primele 5 minute de la inceputul filmului, asa ca ceea ce se preconiza a fi o seara cu o punga de popcorn in brate s-a sfarsit intr-o seara cu burta mea in brate, abia tinand-o de atata ras. Comedia asta este, intr-adevar, o comedie cum nu am mai vazut de la Idiocracy si Old School si Superbad, fara a avea fatalismul primului film, nici resemnarea batrana celui de-al doilea si nici adolescenta penibila a celui de-al treilea.

21 Jump Street e un film la care razi pe bune, sanatos, fara oprelisti si fara sa ai parte de (prea mult) toilet humor. E si el acolo, dar in cantitati (aproape) neglijabile.

Nu vreau sa ma apuc sa povestesc un film atat de bun, pentru ca si-ar pierde din farmec si, probabil, n-ar mai merita vazut. Pot doar sa spun ca Channing Tatum s-a descurcat admirabil si mi-a trecut prin gand ca mi-ar face placere sa il vad intr-un rol mai greut. Pot sa mai spun ca Jonah Hill e chiar amuzant si, de cand cu kilogramele in minus, bonomia specifica oamenilor plinuti iese si mai bine in evidenta (inainte imi parea usor malitios). Ah, si pot sa mai spun ca prezenta lui Ice Cube, desi sporadica, a asigurat niste replici taioase si amuzante si, deci, multe rasete.

I-am remarcat pe Ellie Kemper si pe Dave Franco, fara de care aspectul comic al filmului ar fi fost usor stirbit, si m-am bucurat ca un copil de faptul ca Jake Johnson era si el prezent, in acelasi rol etern al lui Nick din New Girl, dar fara sa fie agasant si plictisitor. In ce priveste muzica – as putea sa zic jur ca au adunat toate CD-urile mele de prin clasa a noua si le-au dat play tuturor in acelasi timp (culmea, fara sa fie deranjant!).

Per total, pot sa spun sigur ca nicio dupa amiaza nu va fi stricata de vizionarea lui 21 Jump Street. Pot sa pun pariu ca aproape oricine va gasi motiv sa rada, mai ales ca actorii nu-s printre cei mai slabi pe care i-am vazut anul asta, scenariul nu e cel mai prost si nici muzica nu deranjeaza prea tare. De fapt, actorii joaca nesperat de bine, regizorul pare ca a gandit scenele pana la capat, povestea se leaga si are cateodata “aspect” real, iar muzica ajuta si mai bine la legarea pachetului final cu nume de cod 21 Jump Street.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu