A Monster Calls

Postat in Reviewuri de - februarie 24, 2017
A Monster Calls

Cum as putea incepe sa vorbesc despre A Monster Calls, un film care imbina fantasticul cu temele dure despre viata si moarte, cu suferinta unui copil si lipsa de speranta, disperarea care il cuprinde cand isi da seama de futilitatea incercarilor sale? Asta ma intreb chiar si acum, dupa ce filmul s-a terminat de vreo doua ore…

Din trailer, A Monster Calls mi se parea un film potrivit pentru o seara in familie, alaturi de copii, pentru ca promitea sa ii invete sa nu le fie frica sa viseze si sa-si asume lumile fantastice in care isi creeaza cei mai buni prieteni.

Conor O’Malley, jucat de Lewis MacDougall, un pusti cu mai multe range decat trei sferturi din actorii de la Hollywood, e un pusti care are o viata destul de lipsita de bucurii – in primele scene am observat un mic adult care isi face curat si mancare, in timp ce are grija de mama lui bolnava (o Felicity Jones fara varsta, se pare, dupa ce a jucat o fata de 20 si un pic de ani in Collide).

Conor se loveste des de personalitatea stricta a bunicii sale, jucata de o Sigourney Weaver captivanta, dar si de un bully ca la carte, cu care are conflicte zilnice la scoala. Stoicismul sau iese cel mai mult in evidenta in incercarile sale de a tine piept adultilor si copiilor cruzi din viata sa, fara a-si incarca mama cu asemenea intamplari. Conor e matur fara sa vrea, desi in sufletul sau se dau batalii teribile.

Urmarit de vina, dar si de neputinta de a intelege si a asimila atata suferinta, Conor isi gaseste scaparea in intalnirile cu monstrul din titlu, un copac de tuia care prinde viata cu scopul de a-l invata cum sa treaca peste momentele dificile prin care trece. Dupa trei povesti despre oameni din vechime, copacul-monstru solicita o a patra poveste de la Conor, iar singura conditie este ca povestea sa fie adevarata.

Povestile spuse sunt cu adevarat superbe. Fara ca albul sa fie alb, povestile impartasite de copacul-monstru sunt atat de specifice, atat de elocvente, atat de pline de inteles si de intelepciune, incat lui Conor ii starnesc mereu intrebari pertinente, cum ar fi “de ce un om despre care stiu ca e bun poate sa omoare pe cineva?”.

Povestea lui Conor, insa, este miza intregului film, atat pentru el, cat si pentru noi, ca spectatori. Nu pot sa dau detalii, pentru ca s-ar pierde prea mult din sufletul filmului, dar pot sa va spun ca intensitatea e crescuta treptat, fara sa iti dai seama, pe parcursul intregului film, pana cand la final Conor isi gaseste adevarul in niste cuvinte care au tinut o sala intreaga in liniste si lacrimi.

Poate ca unii vor considera ca subiectul e prea intunecat pentru un film care promitea sa fie doar o distractie de weekend, dar de mult nu am mai intalnit asa ceva – construit impecabil de la inceput pana la sfarsit, A Monster Calls are personaje credibile, care duc o viata lipsita de frumusete, decoruri in care nu poti decat sa le asociezi cu fantasticul si efecte speciale atat de simple, dar atat de puternice. Eu stiu sigur ca-l voi revedea, pentru ca A Monster Calls si-a gasit loc in inima mea.

A Monster Calls intra in cinematografe incepand cu 24 februarie. Multumesc Freeman Entertainment sGrand Cinema & More pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu