The Bang Bang Club

Postat in Reviewuri de - februarie 11, 2015
The Bang Bang Club

Sunt putine drame biografice care sa ma intereseze in vreun fel, dar si cand dau peste una care sa ma captiveze, va spun sincer ca nu las nevizionata de cel putin 2-3 ori. Cam asa s-a intamplat si cu The Bang Bang Club, un film despre viata, razboi, foamete si nedreptate, un film pentru care adevarul e mai important decat mila, si realismul mai presus decat frica.

The Bang Bang Club picteaza culorile unei Africi de Sud macinata de violente si apartheid, prin ochii unor tineri fotografi care incearca sa-si depaseasca frica rationala la adapostul lentilei atotputernice. Astfel, vietile lui Greg Marinovich, Kevin Carter, Ken Oosterbroek si João Silva sunt afisate pe ecran, fara a se incerca vreo infrumusetare a lor, lasand doar istoria sa vorbeasca pentru ei.

In caz ca nu stiati, cei 4 fotografi au facut parte dintr-o generatie pentru care riscul asumat era un stil de viata, si Kevin Carter, interpretat incredibil de bine de un Taylor Kitsch extraordinar de credibil, este castigatorul premiului Pulitzer pentru o fotografie legendara.

Discutand cu un prieten de acest film, mi-a pus o intrebare pertinenta: despre ce este The Bang Bang Club? Despre fotografie sau despre apartheid? Dupa cateva secunde, raspunsul a fost “despre fotografi”.

Fara sa omita vreun pic situatia socio-politica in care se scalda Africa de Sud la momentul respectiv, si fara sa neglijeze artisticul, dar si realismul meseriei de fotojurnalist, The Bang Bang Club vine de fapt sa “scaneze” personalitati. Vine sa sape dupa idei, frici, vise si nevoi, si vine sa dezvaluie personaje care nu numai ca NU sunt unidimensionale, dar sunt si foarte bine ancorate in decorul dezolant al unei tari in curs de rupere.

Taylor Kitsch este perfect in rolul lui Kevin Carter si reuseste sa exprime profunzimea legendei fara prea mare dificultate. Ryan Phillippe este de nerecunoscut in rolul lui Greg Marinovich, si pare sa-si fi uitat trecutul de pretty boy, iar asta nu ma face decat sa sper ca va continua sa surprinda in felul asta placut.

Malin Akerman, in rol de om mare, as zice eu, reuseste cu greu sa se faca remarcata in marea de testosteron pusa pe treaba. Robin Comley (Malin Akerman) nu pare sa aiba forta necesara pentru a-i echilibra pe cei 4 fotografi, fiecare macinat de o lupta interioara greu de sesizat.

Cred ca cea mai buna parte a filmului este, de fapt, nesfarsita lupta dintre actiune si reactiune, dintre a face si a observa, dintre a inregistra si a schimba. Din fericire, cei 4 actori stapanesc foarte bine aceste lupte interioare, si rezultatul final este un film foarte bine inchegat care nu e despre nimic altceva decat despre oameni.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu