Blackhat

Postat in Reviewuri de - ianuarie 13, 2015
Blackhat

Asteptam, de ceva vreme, un revival al genului de filme cu si despre hackeri, pentru ca anii ’90 au speculat foarte bine fascinatia laicilor pentru practicile cibernetice, si prezenta lui Chris Hemsworth pe afis promitea, mai ales dupa succesul pe care l-a avut cu Rush, sa fie un film reusit.

Ma asteptam la profunzimi de genul celor din Rush, care a fost un film genial si l-a pus foarte bine in valoare pe australian, dar accentul lui Chris Hemsworth ma face sa imi fie greu sa il iau in serios, fie chiar si pentru putin timp. Fara sa fiu rea sau acida, omul pare sa fie blocat intre o plictiseala teribila si o lipsa de orientare specifica unui adolescent teribil. Cumva, povestea din spatele lui Nicholas Hathaway nu e nici interesanta, nici palpitanta, si Hemsworth pare sa nu stie prea bine cine e personajul sau si ce-ar trebui sa faca cu el.

Noroc cu Viola Davis, care face ce stie mai bine – se lupta cu o determinare fascinanta ca sa fie luata in serios si domină scenele cu o usurinta incredibila. Atata doar ca personajul ei e pasager si limitat, si drept urmare, nu reuseste sa salveze dezastrul incet, dar sigur, spre care se indreapta filmul.

Wei Tang serveste unui scop frivol – acela de a fi interes romantic pentru un hacker mare si tare (dar care nu era prea mare si tare), fara a avea vreun pic de atractie intre ea si personajul principal. Personajul ei pare, de cele mai multe ori, un decor nici macar simpatic, si talentul de a livra replicile este, in proportie de 90%, inexistent.

Apreciez revenirea hackerilor in peisaj, dar se pare ca Hollywoodul inca n-a invatat din lectiile de pana acum. Pana si eu, care sunt profana in programare, am recunoscut asa-zise linii de cod care nu faceau absolut nimic (“root” si “kernel” sa traiasca, si mai ales comanda “copy to external HDD”), plus tot felul de scapari organizatorice (care programator tine minte structura unui cont de la o banca specifica dintr-o tara anume?!) m-au facut sa-mi pierd interesul pentru film destul de rapid.

Blackhat m-a dezamagit pentru ca Hollywoodul inca tine sa imbrace hackereala intr-o haina mistica si fantastica, uitand sa adauge realismul, atat de necesar povestii. Fixismul regizorului Michael Mann pe detalii si precizie a devenit repede obositor, si nici macar n-a adus plus valoare filmului, iar scenele de actiune erau cel mult hilare. Asta daca omiteai amatorismul dureros aplicat cu sfintenie. Inconstanta cadrelor, mania de a se misca intre un shaky cam dubios si de a adauga lumini dubioase au stricat echilibrul, si asa absent, al filmului, facand ca imaginea finala sa para un razboi a doua personalitati care distrug in loc sa se completeze.

As fi vrut ca Blackhat sa fie noul The Net sau noul Hackers, cu un hint de modernism si cu o valoare globala adaugata ridicata. Rezultatul final pare amatoricesc si inconsistent, total pe langa subiect.

Blackhat apare in cinematografe incepand cu 16 ianuarie. Multumesc RoImage si Grand Cinema Baneasa pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu