Boyhood

Postat in Reviewuri de - decembrie 02, 2014
Boyhood

Relatia dintre Richard Linklater si Ethan Hawke este una care, sper eu, inca mai are ceva de spus. De data asta, cei doi titani ai cinematografiei (opinie personala, va rog, nu aruncati cu rosii!) si-au dat mana si au facut Boyhood, un timelapse care se misca intr-un ritm aparte, cu o aroma ireal de reala, cu o relaxare care poate fi vazuta ca fiind incredibil de naturala, cu un aer de poveste cuprinsa de magia realitatii.

Boyhood uimeste foarte mult prin tehnica folosita – Richard Linklater a filmat povestea pe parcursul a 12 ani, folosind aceeasi actori de la inceput pana la sfarsit, captand mici momente din viata personajelor sale si dandu-le adancime si credibilitate. Exercitiul sau este cu atat mai fabulos, cu cat imi inchipui ca producatorii n-au fost foarte fericiti sa stea sa astepte finalitatea unui proiect improbabil.

Boyhood face parte din categoria aceea speciala de filme – coming of age stories, care te prind si te subjuga prin narativa lor speciala. Fara sa disece prea mult emotii si sentimente, Boyhood alege doar sa le expuna publicului si lasa spectatorul sa-si faca de cap cu senzatiile pe care i le naste filmul.

Filmul are un aer epic, in ciuda naturaletii sale, poate si prin prisma tehnica din spatele povestii. Intim cu personajele sale, dar si cu publicul, Boyhood diseca amintiri si trairi cu o visceralitate incredibila, si nu scapa niciun moment in care poate da lectii.

Ellar Coltrane, in rolul lui Mason Jr., are parte de rolul vietii sale, care ii permite libertatea perfectionarii chiar la locul de munca, si rezultatul final este un protagonist improbabil, nesigur si fermecator in naivitatea lui.

Patricia Arquette este una dintre actritele cele mai superbe si unice, care a jucat mereu in roluri cel putin dubioase. In rolul Oliviei, mama lui Mason Jr., Arquette se transforma si e uimitoare in rolul acesta care, in ciuda limitarilor, ii permite sa se dezvaluie in toata splendoarea ei actoriceasca.

Lorelei Linklater o joaca pe Samantha, sora lui Mason Jr., si, ca si in cazul lui Coltrane, se remarca evolutia ei ca actor si adancimea personajului sau, care, pe masura ce trece timpul, capata dimensiuni noi.

Il pastrez pentru final pe Ethan Hawke, unul dintre actorii mei preferati, si trebuie sa recunosc ca numai maxima familiaritate care ma leaga de prezenta lui m-a facut sa savurez filmul atat de mult. Hawke are un fel de a ma fascina, si poate sunt un pic biased, dar parca vazandu-l pe ecran te face sa te simti foarte legat de poveste, si sunt convinsa ca foarte putini actori ar fi reusit performanta de a transmite aceeasi familiaritate pe care o transmite domnul Hawke.

Filmul castiga puncte la profesionalism si la atmosfera, castiga si la muzica, si la cadrele simple si pline de “siguranta” ca totul in viata e trecator, might as well have fun. In simplitatea si naturaletea lui, Boyhood este o poveste eterna, cu termen de valabilitate neliminat.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu