Django Unchained

Postat in Reviewuri de - noiembrie 12, 2013
Django Unchained

Pentru orice fan Tarantino (like yours truly), orice film de-al lui e un adevarat spectacol. Regizorul reuseste sa cladeasca pe asteptarile fanilor sai adevarate capodopere, pentru ca pana si cele mai slabe filme ale sale (nu proaste, pentru ca asta e ceva cu totul si cu totul diferit) sunt demne de luat in seama, fie si pentru chestii simplute cum ar fi montajul, muzica si alte lucrusoare maruntele, dar deloc de neglijat.

Am vazut acum ceva timp Inglorious Basterds, care nu mi-a potolit setea de geniul lui Quentin Tarantino, alimentata de ani si ani de “revizionari” ale momentele de glorie pe care le-a avut regizorul in cetatea filmului. Cumva mi-a placut, cumva m-a lasat cu senzatia ca lipsea ceva, asa ca Inglorious Basterds a fost primul (si singurul) film de-al lui Tarantino pe care nu l-am vazut decat o singura data. E lesne de inteles ca toata asteptarea asta, combinata cu usoara dezamagire (daca ii pot spune asa) care a fost Inglorious Basterds, m-a facut sa visez la Django Unchained ca la un fel de al doilea Mesia in revenirea lui Tarantino.

Actorii au fost alesi foarte-foarte bine. Bineinteles, un casting pentru Quentin Tarantino presupune, de obicei, o adunatura de nume mari, inca de dinainte de-a fi mari (vezi True Romance, Reservoir Dogs, etc.). In prezent pot da vina pe notorietatea regizorului pentru ca a venit cu nume noi (sau relativ noi) foarte putine.

Despre Jamie Foxx spun doar atat: e subapreciat, iar munca lui in Django Unchained e trecuta cu vederea de toti fanii lui Christoph Waltz. Nu neg importanta si maretia celui din urma, si nici talentul lui, dar Foxx cred ca e cel mai bine ales actor din tot filmul. Incapatanarea personajului lui, determinarea, loialitatea, incrancenarea de care da dovada – niciuna din ele n-ar fi fost la fel de bine exprimate de, sa zicem, Will Smith, despre care s-a spus la un moment dat ca e posibil sa joace rolul principal in Django Unchained.

Favoritul ultimilor ani si mentionat recent drept “colaborator frecvent” al lui Tarantino (desi a jucat doar in doua filme), Christoph Waltz mi se pare ca ori se joaca pe sine, ori a ramas in rolul lui Hans Landa. Una din doua e sigur valabila, pentru ca mi se pare unidimensional si supraapreciat, cu un singur moment in care da semne ca-si pierde cumpatul (ca si in Inglorious Basterds). Nu e neaparat rau, dar mi-ar fi placut sa-l vad pe Gary Oldman sau pe Tommy Lee Jones in rolul asta.

Despre Leonardo DiCaprio nu am multe de zis. Nu m-a incantat nicio clipa prezenta lui si cred ca am mai mentionat ca am avut impresia ca se joaca pe sine – “an arrogant SOB with money, boredom and semen to spare”.

Nu am auzit pana la Django Unchained de Kerry Washington, dar am fost placut impresionata. E suficient de frumoasa, fara sex appeal-ul femeilor de genul Jessica Alba sau Scarlett Johansson, e foarte expresiva si are avantajul unei “fresh face” in industrie, dandu-i sansa sa joace roluri destul de periculoase. Scena in care e biciuita ma lasa fara cuvinte de fiecare data…

Samuel L. Jackson e genul de actor care poate juca orice. Daca ai nevoie de un sclav rasist, look no further. Si cu asta am spus tot despre rolul sau magnific.

Povestea nu e neaparat despre iubire, cat despre sacrificiu. Despre principii, despre idei si sentimente, despre lucruri fara valoare materiala, dar cu o deosebita greutate morala. Iar modul in care iti e spus asta e atat de natural in peisajul unei Americi plina de sclavi negri si stapani albi fara suflet, incat ai senzatia ca poti atinge ecranul si in acelasi timp, esti transportat inapoi in 1858.

Muzica si costumele ajuta foarte mult la imersarea spectatorilor in lumea aceea indepartata. Modul in care sunt filmate bataile si impuscaturile – tipic Tarantino – we, the fans, thrive on that stuff!

Finalul a facut dreptate filmului. Toata lumea care a trebuit sa moara pana atunci (inclusive Schultz) era moarta. Cine trebuia sa fie fericit, era. Simplu, pentru ca uneori asa e in viata – simplu.

Singurele neplaceri? Tarantino ca actor in propriul film – niciodata n-a fost genial (desi i s-a potrivit rolul din From Dusk Til Dawn), dar acum a fost sub orice critica. De asemenea, Jonah Hill, care nu e un actor potrivit pentru “brigada” de nume mari adunate sub palaria regizorului.

Cu ce am ramas? Cu promisiunea ca o sa-l revad pe Jamie Foxx in alte filme. Cu senzatia ca parca (parca!!!) Django Unchained e mai bun decat Pulp Fiction. Cu imensa placere pe care o resimt de cate ori Tarantino rescrie istoria.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu