Dredd

Postat in Reviewuri de - octombrie 11, 2013
Dredd

Welcome to Mega-City One, unde distopia e la ea acasa, doarme cu violenta in pat, drogurile tin de sase si armele sunt pe post de jucarii.

Sau nu.

Dredd este o noua poveste despre un viitor sumbru, tratata la fel: cu negru, fum si efecte speciale, pe muzica de arme de foc automate si strigate de disperare. Filmul face parte din categoria “n-am nicio speranta de la el”, iar faptul ca eram total nefamiliarizata cu povestea (filmul precedent, cu Stallone in rolul principal, nu apucasem sa-l vad, de comics nu mai vorbesc) m-a ajutat sa ma duc la cinema cu mintea deschisa.

Nu spun ca filmul este o capodopera, nici pe departe. Dar are actiune si suspans, energie din plin, o poveste bine conturata, niste actori profesionisti, iar regizorul completeaza armonios o echipa care a facut un film bun doar dintr-un simplu SF.

Universul (destul de probabil, as zice eu) in care se invarte personajul principal, Dredd, e mai mult decat posomorat, e de-a dreptul infiorator. Judecatorii precum Dredd impart dreptatea echilibrat intr-o lume in care singura limba vorbita este violenta.

Karl Urban a fost perfect ales pentru rolul impartial al lui Dredd, beneficiar al cuvintelor putine, dar de efect (uneori, chiar si aproape-amuzant), amintindu-mi cumva de rolul din The Chronicles of Riddick. Pe Dredd il incadrez cu satisfactie in tipologia personajelor bune pana la capat, cu o tarie sufleteasca evidenta si o raceala emotionala pe masura, dar care gaseste puterea de a fi vulnerabil la final, incadrandu-se perfect in cliseul “good guy” care se lasa greu. Si, cu toate astea, Dredd nu e un cliseu plictisitor, asa ca reuseste sa fascineze majoritatea spectatorilor fara pic de efort.

Olivia Thirlby asigura echilibrul necesar al filmului, prin firea ei permanent schimbatoare, emotiva si sensibila, fara a fi complet inutila. Pozitionata in antiteza cu eroul principal, Cassandra Anderson devine, practic, epitoma oamenilor pe care Dredd incearca sa-i salveze si sa-i apere. E un om cu defecte si calitati, care pur si simplu incearca sa supravietuiasca. Calitatea principala a Cassandrei este ca e umana si ca il aduce pe Dredd mai aproape de oameni.

Lena Headey n-a aratat nicicand mai bine, nici macar 300 nu i-a pus in valoare frumusetea ireala asa cum este ea surprinsa in Dredd. Cicatricea pe fata nu o urateste, ci dimpotriva – ii da o putere aparte si inspira frica, fara a uita de elementul pur sexual (Ma-Ma este, in fond, o fosta prostituata). Chiar daca aparitiile ei sunt sporadice, nimeni nu poate nega magnetismul personajului si nici calitatile actritei de a o juca pe Ma-Ma.

Filmul nu merita povestit, nu merita nici macar sa cititi sinopsisul pe undeva. De ce ar vrea cineva sa beneficieze de full package la un film de actiune cu elemente distopiene este peste puterea mea de intelegere. Stiu doar atat: cat timp esti in Mega-City One timpul trece foarte greu, totul este murdar, motocicletele arata foarte bine, Ma-Ma este super-hot, Cassandra te cucereste cu inocenta ei si Dredd te cucereste cu puterea lui.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu