Eliza Graves

Postat in Reviewuri de - noiembrie 11, 2014
Eliza Graves

Eliza Graves (sau Stonehearst Asylum, daca nu ești din România) este setat într-un fundal gotic extrem de credibil, cu ceva aroma de steampunk potolit si sălbaticia trecerii dintre secole, totul stropit cu abundență, cu nebunie și cu Edgar Allan Poe. Dacă aveți cumva senzația că filmul va menține elementul thriller căruia îi face reclamă, vă anunț de pe acum că e false advertising. În schimb,  Eliza Graves valsează cu grație între melodramă, romanticism și, pe alocuri, comedie, reclamând suspansul doar când e absolut necesar.

Cred că marele punct forte al filmului e că nu se ia în serios nicio clipă, și nu te lasă nici pe tine să îl iei în serios. Toate twisturile filmului sunt la limita ridicolului si a bunului simț, decorurile și costumele par furate de la un circ de crazy people, și impresia de nebunie perpetuă e accentuată și amplificată cu fiecare scenă, fără a deveni obositoare.

Toate personajele au un fel aparte de a te prinde, și fiecare domină cu replicile pe care le are, în așa fel încât la final rămâi confuz – păi ții cu Kate sau cu Jim? Cu Ben sau cu Michael?

Kate Beckinsale e perfectă în rolul Elizei Graves, cu frumusețea ei clasică și ireală în același timp, cu grația ei atemporală și intensitatea cu care joacă un personaj atât de rece și încercat. Cu puține replici la dispoziție, actrița britanică reușește să dea naștere unui personaj aproape arhetip – femeia misterioasă, nu tocmai damsel in distress, nici îndeajuns de puternică încât să-și declare autosuficiența, cu o eleganță înnăscută care nu înseamnă decât echilibru interior și cu un echilibru interior atât de lipsă, încât farmecul de a o ocroti devine, în sine, un scop în viață.

Jim Sturgess egalează perfecțiunea lui Beckinsale și plusează cu energie, sinceritate, compasiune și curaj, mascând o nebunie pe care nu o ghicești prea ușor. Sturgess, fără a dispune de prea mult talent, reușește să aducă profunzimi nebănuite unui rol în aparență simplu, și până la final nu ai cum să nu te transformi în susținătorul său înfocat.

Ben Kingsley e adevăratul star al filmului, din punctul meu de vedere. Silas Lamb e bun și rău, instabil, dar perfect lucid, cu un plan care se dărâmă sub ochii lui, dar căruia îi rămâne fidel până la capăt. Monștrii lui Lamb sunt aceiași cu ai noștri – amintiri pe care le-am vrea uitate, dar care renasc de fiecare dată când închidem ochii cu și mai multă putere.

Michael Caine, la fel de obosit ca în Interstellar, dar mai prezent și mai activ, e antiteza perfectă pentru un antierou mai puțin perfect. Fără a reflecta în sens invers calitățile lui Lamb, Dr. Salt e un personaj dezvoltat separat de ecranul nostru, plin de greșeli și defecte, regrete și promisiuni. Un om în toata splendoarea sa, Dr. Salt e poza din buletin a curiozității, cruzimii, durerii și puterii, trecând rapid prin spectre de emoție diametral opuse.

Eliza Graves, fără a fi de vreo genialitate extraordinară, începe ca un thriller și se termină neașteptat de optimist, trecându-te printr-o gamă de emoții care include frica, durerea, singurătatea, speranța, iubirea, mania, sadismul și fericirea. Cu toata vina lui de a fi extrem de previzibil, chiar și fără să fi citit cartea, filmul reușește să te ademenească în universul său bolnav, și să te facă să-ți placă suferința perpetuă pe care o împrumută personajelor. Eliza Graves aduce în plus și o muzică stranie, desprinsă din povești de groază, căreia îi dă noi dimensiuni prin prisma personajelor sale, și rezultatul final este o ecranizare aromată a unei povești improbabile.

Eliza Graves apare în cinematografe începând cu 14 noiembrie. Mulțumesc InterComFilm pentru invitația la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu