Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Postat in Reviewuri de - iulie 15, 2014
Eternal Sunshine of the Spotless Mind

Cu greu pot gasi un film din ultimii 10 ani care sa ma fi impresionat asa cum a facut-o Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Cu inocenta si natualetea sa, filmul il aduce pe Jim Carrey in fata spectatorului intr-o noua drama cu iz SF, iar rolul ii iese superb.

In afara de Andy Kaufman, Joel Barish este, cred, personajul meu preferat interpretat de Jim Carrey. Fara a avea vulgaritatea primului, dar expunand aceleasi profunzimi regasite si in precedentul film, amplificate insa de tenta SF a filmului, Joel este simbolul suferintei din dragoste, cu tot ceea ce implica asta – sperante, vise, neimpliniri, dezamagiri. Constanta cu care Joel tinde mereu spre perfectiune este incredibil de persistenta, fara a deveni vreo clipa deranjanta, iar asta spune multe atat despre o poveste completa, cat si despre un actor mai mult decat capabil.

In antiteza cu Joel, Clementine Kruczynski (o Kate Winslet salbatica si dezinvolta si, trebuie sa recunosc, felul meu preferat de a o vedea pe Kate Winslet) este total in afara tiparelor. Nu-si planifica viata, si nici nu are un scop bine stabilit, in afara fericirii obtinuta frumos si cuminte. O fire neimblanzita, Clementine aduce in viata lui Joel neasteptatul si spontanul, silindu-l pe acesta sa devina instabil si fericit, iar asta nu e neaparat un lucru rau, nu?

Impletirea dramei cu romantismul situatiei nu e nimic nou, dar accesorizarea cu partea stiintifico-fantastica aduce o aroma deosebita unui film care ridica o problema foarte importante pentru toti cei care au suferit vreodata din dragoste. De multe ori m-am intrebat ce-as fi facut, pusa in situatia lui Joel si a lui Clementine, si trebuie sa recunosc, cu multa jena, ca as fi procedat la fel ca ei.

Relatia dintre Joel si Clementine este imperfecta si, prin aceasta natura a ei, superba. Totul este sincer, iar sinceritatea asta aduce o dezamagire mai crunta, asa cum se intampla de obicei, decat ar putea s-o faca o minciuna frumoasa. Chimia dintre cele doua personaje este foarte frumos de privit, si naturaletea relatiei dintre ei, asa neobisnuita cum e, picteaza tabloul unei relatii unice prin profunzimea sentimentelor descrise de ea.

Nota pozitiva a filmului, chiar si cu un alt fel de “si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”, este unul din marile secrete ale lui Eternal Sunshine of the Spotless Mind, pentru ca, in ciuda “defrisarii” emotionale abuzive de care beneficiaza personajele, dovada ca iubirea cucereste totul si e oarba si nu uita este mai presus de orice stiinta. Iar pentru unii oameni, asta e o incurajare care poate sa ii ajute in zilele negre.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind este unul din filmele mele preferate, cu toate promisiunile tacute pe care le face unei fericiri probabile, cu tot tulburele unei relatii dificile, cu toata dorinta de libertate a personajelor sale, dar si cu toata salbaticia unui sentiment care nu tine cont nici de ratiune si nici de norme. Pana la urma, filmul este un tablou in miscare a unei maturitati emotionale imposibil de detectat initial, dar cu care crestem noi, ca spectatori, odata cu personajele sale.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu