Freaky Friday: 28 Days Later…

Postat in Freaky Friday, Reviewuri de - iulie 18, 2014
Freaky Friday: 28 Days Later…

Trebuie sa recunosc ca stilul lui Danny Boyle nu e tocmai pe gustul meu, iar 28 Days Later… e, probabil, singurul film de-al lui care imi place cu adevarat. Bine, povestea in sine este foarte incitanta, iar filmul surprinde cu adevarat suspansul care apare dupa o asemenea catastrofa. Chiar felul in care porneste nu lasa loc de intoarcere – stii ca ceea ce va urma pe ecran este, probabil, unul dintre cele mai bune filme horror post-apocaliptic ale anilor 2000.

Povestea e simpla, dar modul in care este spusa – fara pic de culoare sau rezerve – o face cu atat mai impresionanta. Danny Boyle a reusit sa adune in acelasi punct tacere, speranta neobosita, furie, frica, putere si vulnerabilitate, iar rezultatul final este dureros de sincer.

Probabil ca unul dintre cele mai bune lucruri pe care le are filmul este prezenta lui Cillian Murphy in rolul lui Jim, cu inocenta sa debusolata si lupta continua cu o soarta potrivnica. Mi se pare ca e prezenta potrivita pentru a portretiza pe cineva care a pierdut totul si nici macar nu a stiut asta, iar felul in care Cillian Murphy transmite emotia dincolo de ecran este in acelasi timp magistral de infricosator, dar si linistitor.

Naomie Harris si Megan Burns, in rolul Selenei si a lui Hannah, vin cu o delicatete improbabila in aceste vremuri crunte, iar drumul pe care il parcurg cele doua fete alaturi de Jim sugereaza o apropiere si o relatie copil-parinte foarte reusita, plina doar de aspectele pozitive ale unei astfel de uniuni, fara niciun regret sau repros. Ce este surprinzator este demonstratia de putere a Selenei, odata puse in fata unui viol aproape sigur. Trebuie sa recunosc ca este una dintre scenele care inca ma tulbura, dupa atatia ani, dar este una din scenele care demonstreaza, daca mai era cazul, ca puterea nu inseamna neaparat forta, iar asta adauga profunzimi exceptionale unor personaje aparent ordinare.

Mica familie formata din Jim, Selena si Hannah a pornit cu patru membri, daca-l numar si pe tatal lui Hannah, iar Brendan Gleeson aduce, prin Frank, bonomia pesoanei de rand, cu nevoi simple si sperante concrete. Era clar ca era doar un redshirt de la bun inceput, dar asta nu il face mai putin simpatic.

Gasca de soldati aparuta in a doua jumatate a filmului promite salvare, dar aduce doar dezastru. Total neremarcabili (iar prin asta vreau sa spun ca nu m-am obosit sa tin minte numele actorilor sau personajelor lor), acest personaj colectiv – armata – acompaniat de ploaia eterna (care lipsise pana atunci) nu prevesteste nimic bun. Poate doar violente gratuite, dezolare, speranta zero si neincredere. Aici trebuie sa remarc capacitatea lui Danny Boyle de a schimba subtil decorul pentru a sublinia, foarte subtil, un pericol iminent, chiar si acolo unde crezi ca lucrurile se pot indrepta.

Cumva, 28 Days Later… are o liniste ciudata in el. Fara a avea teroarea sau furia unui film cu zombi, fara sexualitatea debordanta a filmelor cu vampiri, dar si fara tragismul atat de des intalnit in filmele cu si despre dezastre medicale, 28 Days Later… pune accentul pe supravietuirea individuala, ignorand cu totul disparitia omului ca specie.

Aceasta focusare pe individ face ca filmul sa reproduca foarte fidel o gama intreaga de emotii si reactii, lasand suficient timp spectatorului pentru a se alia cu o anumita senzatie sau alta, tocmai pentru a-l aduce in postura de sprijin involuntar in calatoria unor personaje conturate foarte bine, chiar daca doar din cuvinte putine.

28 Days Later… e printre filmele pe care le vizionez de cateva ori pe an, pentru ca ma face sa simt o sete de viata incredibila, o speranta nebanuita si imi transmite multa putere si determinare. Fie chiar si pentru atata lucru, eu zic sa ii acordati o sansa.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu