Freaky Friday: The Mist

Postat in Freaky Friday, Reviewuri de - septembrie 26, 2014
Freaky Friday: The Mist

Frank Darabont a fost odata, de mult tare, un nene cu viziune si perspectiva, pana cand The Mist happened, si lucrurile s-au dus rapid la vale. Am revazut de curand filmul si trebuie sa spun ca mi s-a parut si mai mare mess decat prima data, cand mi s-a parut doar hot mess, cu un element suficient de entertaining. De data asta, la cativa ani buni distanta de la prima vizionare, filmul esueaza lamentabil in a-si pastra un loc de cinste in cinematografia hollywoodiana si imbatraneste ca o dama trecuta de prima tinerete.

Desi Darabont nu e la prima ecranizare dupa o carte de-a lui Stephen King, de data asta ii reuseste, cu The Mist, sa ia un subiect total previzibil si sa-l transforme intr-o supa in care toti actorii s-au inteles perfect si au jucat execrabil. Nu ma credeti? Vedeti filmul, dar o faceti pe propria raspundere, pentru ca eu a treia oara nu-l mai vad.

Cu o distributie care ar fi putut sa promita chestii interesante, The Mist nu face uz nici de carisma lui Thomas Jane, proaspat iesit dupa un The Punisher cel putin acceptabil, nici de patosul Marciei Gay Harden, nici de credibilitatea Mellisei McBride, viitoare colega de platou atat cu Darabont, cat si cu Laurie Holden si Jeffrey DeMunn in The Walking Dead.

Ceea ce promitea sa fie un monster movie acceptabil s-a transformat rapid in ore de psihologie de la liceu facute cu femeia de serviciu de la gradinita, si disecarile pe personaje par la nivel de amatori cel mult, iar asta nu permite niciuna dintre ei sa evolueze in vreun fel. Singurul lucru pe care il au in comun personajele este o stare de sictir amplificata de nevoia de a arata emotie, iar rezultatul final este un joc actoricesc destul de impiedicat si lipsit de profesionalism.

Cred ca singurul mare plus al filmului, pe langa niste efecte speciale mai mult decat acceptabile, este o coloana sonora puternica – ea duce in spate tensiunea din multe scene, mai ales in momente cheie in care actorii nu prea reusesc sa se lege de personajele multe prea stereotipice pe care le interpreteaza.

Imi pare rau ca filmul e atat de previzibil, si imi pare rau ca Frank Darabont n-a reusit sa faca din povestea lui Stephen King ceva worthy of seeing. Filmul greseste in multe locuri. La poveste. La exageratele analize pe comportamentul uman. La lipsa evidenta de chimie intre actori. La finalul exagerat de stupid (si total diferit fata de cel din carte). La nevoia bombastica de a acoperi ecranul de fiecare data cu chestii tot mai urate, in speranta ca groaza will ensue printre spectatori. La nevoia de a exagera cu horrorul pana cand nu mai ramane nici urma de thriller.

Defectul cel mai mare al filmului este ca nu se ia in serios atunci cand trebuie, si ca e prea serios atunci cand nu e cazul. Adunati la asta faptul ca pare facut pentru o televiziune dintr-o tara fara apa calda, in pofida efectelor speciale mai mult decat decente, si intelegeti de ce rezultatul final este doar o supa fara gust. Daca aveti dubii in legatura cu The Mist, credeti-ma ca it really mist its point. Pun intended.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu