Freaky Friday: Stake Land

Postat in Freaky Friday, Reviewuri de - noiembrie 01, 2013
Freaky Friday: Stake Land

Pentru fanii horror, Stake Land pare, la prima vedere, o copie trista a lui Zombieland. Comparatia este, insa, nedreapta, pentru ca il vad mai degraba alaturat filmelor precum I Am Legend, The Road, Book of Eli, cu un hint de Romero prin el, totul decorat in frumoase lectii bisericesti, salbatice si reci.

Cuvintele de pana acum nu spun nimic despre frumusetea acestui film si sunt nedrepte, pentru ca nu reusesc sa surprinda inocenta din el, speranta, linistea mereu prezenta. E un film cu vampiri, nu clasic, dar ceva pe-acolo. Avem oameni buni si oameni rai, vampiri care mor cam ca niste zombie de-ai lui Romero si o societate decazuta, ce aminteste pregnant de 28 Days Later.

Scenele sunt reci, simple si sincere. Jegul uman devine un personaj in sine si nu dureaza mult pana cand realizezi ca asta e, de fapt, dusmanul. Vampirii sunt mai mult niste bestii ce servesc drept metafore, iar personajele principale au drept scop sa ajunga la New Eden. Fascinatia biblica e mereu prezenta in filmele horror, iar Stake Land nu se abate de la acest curent.

Personajele sunt arhetipuri, in mare parte, si actorii isi joaca atat de bine rolurile incat e o placere sa-l urmaresti pe Martin (Connor Paolo) in incercarea lui disperata de a creste si a-si pastra inocenta in acelasi timp. Mister (Nick Damici) este prototipul “tough guy with a heart of gold”, tenacitatea sa e mai mult decat sarmanta si forta bruta pe care o emana, precum si cuvintele alese si putine il incadreaza clar in categoria “erou de iubit”.

Sister (Kelly McGillis) aduce o blandete aparte scenei dezolante, precum si o idee de familie incropita “pe genunchi”, dar loiala si fermecatoare chiar si asa, iar Belle (Danielle Harris) e simpatica si se achita de rolul de scream queen foarte rapid.

Ce socheaza cel mai mult este Jebedia (Michael Cerveris), un personaj crud, salbatic si nemilos, dar nu cred ca ar fi putut sa fie ales un actor mai potrivit pentru un rol atat de solicitant.

Pentru un film cu vampiri, Stake Land duce lipsa de efecte speciale, dar nu e o problema, ci un mare avantaj. Astfel, filmul te obliga, practic, sa te axezi pe personaje si pe decor, si o sa ramai uimit de cat de mult te vei implica in povestea de pe ecran.

Muzica intregeste un tablou dezolant al unui viitor straniu si violent. Sesizabila doar in momentele in care Martin mediteaza, sunetele de pe fundal sunt pasnice si linistitoare, dar intotdeauna prevad elemente ce distrug reveria in care e Martin.

Finalul e, destul de cliseic, plin de speranta, fara exagerarea pe care o folosesc uneori producatorii de filme de la Hollywood. Optimismul de la sfarsit e mai degraba curat si sincer, si nu o hiperbolizare a nevoilor prin care trec personajele in acel moment, si imi place foarte mult ca usa se inchide incet, dar sigur, la finalul filmului, fara a lasa mereu-prezenta posibilitate de aparitie a unei francize.

Stake Land e un milestone in activitatea mea de horror lover, dar il recomand si iubitorilor de drama, care e dozata perfect, fara aerul de telenovela, integrata intre siroaie de sange si violenta meritata.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu