Freaky Friday: We Are What We Are

Postat in Freaky Friday, Reviewuri de - noiembrie 08, 2013
Freaky Friday: We Are What We Are

Dupa fascinanta calatorie alaturi de Jim Mickle si Nick Damici in Stake Land, aparitia noului film ce le poarta semnatura, We Are What We Are, a insemnat rezervarea a 105 minute din viata mea in compania celor doi cineasti, pentru ca stiam ca in lumea lor tensiunea e la ea acasa.

Si, din fericire, nu poti da gres cu aceasta combinatie. Mickle si Damici fac o echipa buna, ca de obicei, si au tendinta sa lase ideile la marinat intr-un ritm atat de lent incat ti-e si frica de momentul in care tot dezastrul se va dezlantui.

In timpul filmului ma uitam cu groaza la ceas, pentru ca totul se misca foaaaaaaaaaarte incet, ai senzatia ca stai ca pe ace si nu stii daca vreodata se va intampla ceva sau nu. Dar, de fapt, stii asta, pentru ca echipa Mickle-Damici e experta la suspans si ti-l serveste cu gratie pe paine.

Lentoarea filmului nu micsoreaza intensitatea lui si nici nivelul de violenta, cruzimea si sadismul pe care le are We Are What We Are. Cu tot dramatismul de care de dovada, We Are What We Are nu e chiar atat de tragic precum ar fi putut sa fie si e chiar mai bun decat ai fi crezut.

Cu un Bill Sage (Frank Parker) sinistru, o Ambyr Childers (Iris Parker) de o rebeliune taciturna si o Julia Garner (Rose Parker) de o inocenta disperata, filmul pare un tablou ridicol al unei vieti prea religioase dusa la extrem. Prezenta lui Kelly McGillis are un fel de eleganta pierduta in ea si e o aditie placuta in acest peisaj sumbru.

Un personaj suprinzator este cel jucat de Michael Parks (Doc Barrow), pentru ca pare incredibil de iertator si stoic in suferinta lui, fara ganduri de razbunare, lucru la care te-ai fi asteptat la un om in situatia lui.

Finalul filmului livreaza shock value intr-o maniera total neasteptata. Oarecum sexualizata, dar eliberatoare, metoda de a finaliza povestea are un rol neasteptat: atat de a “binecuvanta” noua viata a personajelor, cat si de a aduce “an end to this beginning” in acelasi mod in care a fost inceput acest stil de viata.

We Are What We Are e un film antrenant, per total, cu toate ca elementul horror e inecat in drama si suspans. Nu e neaparat un lucru rau, dar nici motivul principal pentru care am vazut filmul. Cumva, m-am simtit inselata, pentru ca asteptarile pe care le aveam de la Mickle si Damici erau mult peste ce au reusit sa ofere. Pe de alta parte, filmul e un remake si inca nu am gasit remakeul care sa ma faca sa exclam “E mai bun decat originalul!”, asa ca, ignorand horrorul care nu e prea horror, filmul merita vazut, mai ales in dupa amiezile ploioase.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu