Freaky Friday: Z for Zachariah

Postat in Freaky Friday, Reviewuri de - octombrie 23, 2015
Freaky Friday: Z for Zachariah

Post-apocalyptic shit is the shit, si daca nu ma credeti, uitati-va la programul de cinema. Despre Z for Zachariah citisem numai lucruri bune, asa ca m-am inarmat cu rabdare si emotie, sperand ca un film cu 3 personaje despre ce se intampla dupa sfarsitul lumii o sa fie ce trebuie.

Ca sa nu fiu complet nedreapta, Chiwetel Ejiofor, in rolul lui Loomis, este – cum altfel – extraordinar. Actorul reuseste sa portretizeze neajunsurile unei persoane parca mereu in plus intr-un decor deloc prietenos. Din pacate, in cele mai multe scene, personajul sau pare unidemensional, si efortul lui Ejiofor de a crea profunzime in ceva atat de superficial ramane, de multe ori, fara ecou.

Margot Robbie este Ann, aparent singura femeie ramasa pe pamant, mereu inconjurata de dovezi irefutabile care neaga existenta unui dumnezeu care a uitat de ea, mereu inconjurata de alb si negru, yin si yang, bun si rau, mereu confuza si indecisa. Robbie aproape ca face din rolul ei un personaj incantator, imprumutandu-i un accent sudist interesant, si e o splendoare sa o vad pe frumoasa australianca asa dezbracata si vulnerabila.

Chris Pine, in rolul lui Caleb, este o surpriza poate mai mare decat ce ii este rezervat lui Robbie. Personajul sau pare sa joace rolul sarpelui intr-un paradis din care lumea a fost aruncata, si ispitele sale merg dincolo de aspectul sau de clasic pretty boy. Surprinderea cea mai mare vine din faptul ca Pine isi duce rolul pana la capat, fara sa stii daca il urasti sau il admiri, si parca imi pare rau ca pana acum nu prea i-am acordat atentie.

Dar daca cele trei personaje sunt fascinante on their own, nu la fel as putea spune si despre poveste. Z for Zacariah este despre sfarsitul lumii si reconstructie, in trailer. In fapt, este doar un triunghi amoros, observat mai profund decat altele, pus in circumstante deosebite, dar asta nu ii schimba forma. Societatea disparuta nu este un al patrulea personaj, nici reconstructia ei, nici disperarea, nici groaza, nici nimic din ce ar fi putut face din filmul asta altceva decat o poveste de dragoste. Si e pacat, caci potentialul subiectului e pierdut in secunda in care Caleb apare, cu zambetul sau de baiat obisnuit cu atentia femeilor, si putina tensiune dintre personaje se disipa mai repede decat aburii unei cafele dimineata.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu