Furious 7

Postat in Reviewuri de - aprilie 01, 2015
Furious 7

Nu sunt un mare action movie buff – mint, sunt un foarte mare action movie buff! Problema cea mare e ca producatorii reusesc sa strice, de obicei, un film cu potential bagand tot felul de intrigi dubioase si filmand scene de un ridicol aproape imposibil. Astea fiind zise din partea mea, Furious 7 e un film extrem, dar extrem de bun pentru genul pe care il reprezinta.

Furious 7 reuseste sa prezinte spectatorului o poveste a carei simplitate nu ii rapeste relativa coerenta, intesata de staruri (pana si Kurt Russell vine sa scoata doua-trei zambete de la spectatori), care stie sa joace o carte foarte buna – latura emotionala.

James Wan are talentul de a reprezenta ce inseamna familia din franciza Fast & Furious fara a cadea in derizoriu si fara a umili pe cineva – as zice ca regizorul isi lasa personajele sa devina oricat de emotionale vor, fie ca vorbim de furie, dragoste, adrenalina si speranta.

Dominic Toretto (Vin Diesel) este acelasi taciturn pe care il stiti foarte bine, cu un pic mai multa liniste si profunzime in personajul sau clasic, si in cautarea povestii care sa-l tina legat de casa si familie.

Michelle Rodriguez, in rolul lui Letty, dovedeste ca poate juca si scene dramatice, in timp ce e aceeasi total badass pe care o stim, iar Jordana Brewster revine in rolul Miei, la fel de fara sare si piper cum o stiam. Thank god for Michelle Rodriguez – femeia asta e una dintre cele mai bune actrite din filmele de actiune din ultimii 10 ani.

Dwayne Johnson revine si el in rolul lui Hobbs, intr-un personaj aproape caricatural, dar amuzant, si se integreaza destul de bine in “echipa” lui Dom, in scurtele momente in care lucreaza impreuna. Elsa Pataky, in rolul Elenei, e stearsa si nememorabila, in cele fix 42 secunde in care chiar spune cate ceva, intarindu-mi convingerea ca Michelle Rodriguez este unica si irepetabila.

Tyrese Gibson (Roman) si Chris “Ludacris” Bridges (Tej) revin in rolurile obisnuite, fiecare stralucind in stilul propriu si ajutand intriga sa isi atinga punctul culminant. Roman si Tej par mai mult ca oricand doua fete ale aceleiasi monede, si chimia dintre cei doi rapperi deveniti actori e atat palpabila, cat si credibila.

Jason Statham este Deckard Shaw, this week’s bad guy, dar actorul pierde puncte serioase la credibilitate si realism pentru ca se ia prea mult in serios – defect de care sufera si in Wild Card. Din fericire, daca la capitolul actorie, Statham pare ca sufera de sindromul “I’m trying too hard to be a good actor“, la capitolul scene de lupta pare sa fie in elementul sau. Atat in lupta cu The Rock, cat si in cea cu Vin Diesel, Statham da tot ce are mai bun, reusind sa fie un villain aproape la fel ca oponentul sau (ma refer la forta fizica) si sa sustina foarte realist senzatia ca you’re rooting for the right guy.

Nathalie Emmanuel e o aditie interesanta la o distributie deja plina de vedete si se integreaza foarte bine in peisaj, fiind singurul personaj feminin (in afara de Letty) dezvoltat cat de cat.

Kurt Russell inca se tine tare si demonstreaza ca age is nothing but a number, iar Djimon Hounsou este un ticalos de moda veche – rau, simplu si direct, care stie sa-si faca intrarea in scenele de lupta.

Nu vreau s-o uit nici pe Ronda Rousey, care straluceste pur si simplu in scena pe care o are cu Michelle Rodriguez, dovedind ca poti fi sexy si in alte feluri, nu neaparat dezbracata.

Despre morti, numai de bine. Nu stiu daca e de vina realitatea si faptul ca stiam ca Paul Walker nu mai e, sau daca e de vina faptul ca CGI-ul nu si-a facut bine treaba, dar Brian parea rupt de realitate in toate scenele – un pic prea distant, un pic prea pe alta planeta. Senzatia mea finala a fost ca Furious 7 s-a construit in jurul lui, incercand sa nu-l atinga. Da, scenele sale au avut o oarecare greutate, dar nu si realism, si poate ca asta a fost felul in care echipa si-a luat “la revedere” de la Paul Walker.

Furious 7 pare cel mai potrivit mod de a omagia o persoana care s-a identificat ani de-a randul cu un personaj admirat si iubit de oameni de toate varstele, si filmul lui Wan este un tribut executat cu foarte multa atentie si consideratie. Filmul este tot timpul un rollercoaster de emotii si suspans, plin de actiune si umor, dragoste si familie.

Poti sa vezi scena (celebra, de altfel) cu autobuzul si Paul Walker de o mie de ori, si de fiecare data, inima ta va fi cocotata in gat, atat de bine este realizata, si filmul lui James Wan se comporta la fel si in restul timpului.

Ce e si mai spectaculos e ca, dupa ce se termina filmul, ramai doar cu un imens respect pentru acest episod de despartire, realizat in cel mai natural mod cu putinta, dar si cu senzatia ca totul s-a asezat la locul lui, si ca nu mai e nimic de facut.

PS: eu am ramas si cu una dintre cele mai amuzante replici din ultima vreme.

Someone just double tapped our drone.

Yup, that kind of drone!

PPS: Va sfatuiesc sa va intalniti cu echipa furioasa si iute mai ales la IMAX – credeti-ma, filmul merita un ecran imens si un sunet pe masura!

Furious 7 intra in cinematografe incepand cu 3 aprilie. Multumesc RoImage si Cinema City AFI Palace Cotroceni pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu