The Giver

Postat in Reviewuri de - septembrie 03, 2014
The Giver

Phillip Noyce este un regizor care, in ciuda unui nume mai cunoscut, a facut ceva treaba pana in prezent. Primul film al sau vazut de mine este Patriot Games, film care mi-a deschis si apetitul pentru Harrison Ford, iar pe langa asta pot enumera si The Bone Collector, Tru Calling, Salt si Revenge din lunga lista de titluri pe care si-a pus numele, si trebuie sa recunosc ca prezenta lui Phillip Noyce pe afis e cel putin intriganta, daca tinem cont doar de diversitatea muncii sale, si cel mult promitatoare.

The Giver este, in fond si la urma urmei, cea mai noua generatie de distopii. Fara a propune lucruri noi, luand in considerare si faptul ca materialul-sursa are 21 de ani, filmul este placut la ochi, usurel, “asamblat” din povesti deja celebre si cu substanta, si are curajul de a evoca senzatii tari cu subiect profund, totul in timp ce perpetueaza ideea ca utopia e rea, sentimentele sunt bune si toti tindem spre automatisme degenerate.

Trebuie sa admit faptul ca nu ma asteptam la prea multe de la film, si am crezut ca trailerul “arata” tot si ca nu va mai ramane nimic pentru spectactori. Fiti pe pace – trailerul e destul de vanilla si nu divulga mare lucru. Vizual vorbind, filmul e destul de slick and shiny, cu toate cadrele sale monocrome si uniformitatea celebrata in fiecare secunda, si reuseste sa evoce o societate la care viseaza majoritatea – o lume usor de controlat, fara factori care s-o influenteze, o lume in care gandurile si limbajul sunt bine compartimentate, o lume perfecta. O utopie.

Ceea ce ii reuseste foarte bine filmului e tranzitia de la utopie la distopie. Totul se petrece gradual, fara viteze ametitoare, fara indicii prea directe si, chiar daca timelineul filmului nu e foarte concret, The Giver are o fluiditate care ii sporeste caracterul autentic.

Ce m-a deranjat, insa, a fost lipsa totala de implicare a distributiei. Nume precum Jeff Bridges si Meryl Streep promit tarie si unicitate, dar cumva, chiar si cei doi mari actori reusesc sa se faca pierduti in replici previzibile.

Brenton Thwaites este adorabil in rolul lui Jonas, chiar daca pare ca ii lipseste motivatia si determinarea, si trebuie sa recunosc ca are o chimie extraordinara cu Fiona (Odeya Rush), dar si cu Asher (Cameron Monaghan, cunoscut fanilor Shameless, varianta SUA). Alexander Skarsgård este un pic nelalocul sau in rolul tatalui lui Jonas, foarte rigid, uneori neexpresiv, si foarte distant, mai distant decat ar trebui sa fie. Katie Holmes nu-l ajuta nici ea prea mult, cu cele maxim trei replici unice pe care le are, si Taylor Swift are o prezenta de vreo doua minute, timp in care te intrebi cu ce-ai gresit de te uiti la ea pe un ecran de cinema.

Tind sa cred ca persoanele nefamiliarizate cu distopiile clasice vor gasi The Giver fascinant si plin de eye openers, si fie si doar pentru asta, filmul nu merita respins fara a fi vazut. Da, toata lumea a citit si vazut 1984, Equilibrium, Divergent, City of Ember, Pleasantville, Logan’s Run si multe, multe alte distopii mai mult sau mai putin celebre, si faptul ca The Giver isi trage inspiratia din ele nu cred ca e neaprat un lucru rau, pentru ca reuseste sa impleteasca elemente diferite, sa le impacheteze superb si sa le ofere unui public, fie el incepator sau avansat, dornic de dezastre sociale coerente. Pacatul cel mai mare al filmului este ca e o distopie inspirata dupa un roman young adult, si abundenta de care sufera genul nu lasa prea mult loc pentru devieri si creativitate. Filmul va fi comparat cu toti predecesorii sai, and it might fell short.

Cu toate astea, The Giver e unul dintre putinele filme care nu poate fi acuzat de lipsa de coerenta, asa ca eu spun ca nu e cazul sa renuntati la a vedea filmul pe baza unor prejudecati de genul “dar le-am vazut pe toate”. S-ar putea sa fiti surprinsi.

Multumesc RoImage si Grand Cinema Baneasa pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu