Hitman: Agent 47

Postat in Reviewuri de - august 28, 2015
Hitman: Agent 47

Daca ar fi sa fiu in totalitate sincera, probabil ca daca nu era Zachary Quinto in distributia lui Hitman: Agent 47, nu as fi vazut filmul. Desi sunt mare fan al filmelor inspirate dupa jocuri video, si uneori chiar si al jocurilor in sine, de data aceasta, franciza transpusa in salile de cinema nu a prezentat interes pentru mine, nici macar cat sa vad primul film.

Daaaar…

In ciuda faptului ca acest al doilea efort, regizat de Aleksander Bach si scris de Skip Woods, pare sa incerce, uneori prea mult, Hitman: Agent 47 are momentele lui bune.

Filmul il are drept personaj central pe Agent 47, un super-om modificat genetic (cunoscatorii jocului stiu deja cu ce au de a face), care face parte dintr-o organizatie secreta al carei unic scop este “fabricarea” acestor oameni pe banda rulanta. Ah, si contractele sau, pentru neinitiati, tintele folosite de agenti pentru a castiga niste bani pentru o organizatie care nu da doi bani pe ei, nici macar atunci cand produc.

Partea SF a filmului e foarte bine pusa la punct, pentru ca povestea este atat de incredibila, incat doar asa poate deveni credibila. O fata singura, urmarita de toata lumea, reuseste sa se ascunda ani de zile? Agent 47 e singurul care o gaseste? John Smith (jucat de my personal favorite villain, Zachary Quinto) are o armura sub piele?

Practic, orice ar face filmul, scenariul lui Skip Woods are momente in care totul pare doar un bad trip pe niste droguri mult prea tari, iar cel mai mare defect al lui Hitman: Agent 47 este ca intretine aceasta stare perpetua de incredibilitate.

Pe de alta parte, regia lui Bach este extrem de potrivita pentru atmosfera filmului. Scenele de actiune sunt curate, aducand foarte mult a joc video, evident, si oferindu-i filmului o fluiditate familiara gamerilor si un univers fascinant spectatorului neinitiat. Adaug la asta si muzica lui Marco Beltrami, care a pus umarul la aceasta congruenta a ideilor fantastice, si multe scene sunt vizibil imbunatatite din pricina lui.

Cel mai tare m-au frapat, insa, faptul ca cele trei personaje principale par sa nu se intalneasca niciodata. Rupert Friend este aproape perfect, dar parca prea perfect, in rolul lui Agent 47, iar chimia dintre el si restul distributiei este inexistenta. Hannah Ware, o necunoscuta pentru mine, este eterna damsel in distress, poate un pic mai capabila, dar ramasa tot in umbra barbatului bun la toate, iar de Zachary Quinto ce-as putea spune? Cand in sfarsit rolul sau devenise interesant si complex, John Smith involueaza rapid catre omul rau care e rau doar pentru ca vrea sa fie rau si cam atat…

In mod sigur, Hitman: Agent 47 va fi un film controversat. Poate fara sens pentru fanii francizei, sau prea SF pentru cei care nu sunt la curent cu ea, filmul nu va reusi sa multumeasca nici fanii vechi si nici sa aduca unii noi. Singurul lucru reusit la el este faptul ca scenele de actiune sunt superb realizate, si macar din punctul acesta de vedere, toata lumea va fi multumita.

Hitman: Agent 47 intra in cinematografe incepand cu 28 august. Multumesc OdeonFilm pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu