The Hunger Games: Mockingjay – Part 1

Postat in Reviewuri de - decembrie 01, 2014
The Hunger Games: Mockingjay – Part 1

As vrea sa spun despre Mockingjay – Part 1 ca e si mai bun decat Catching Fire, dar poate ca toata agitatia din jurul lui, si asteptarile mele dupa cel de-al doilea film m-au facut sa cred ca acest film o sa fie extraordinar de bun. It fells kinda short, sa fiu sincera, si e un pic dezamagitor, mai ales pentru un fan al trilogiei. Fara sa aiba energia celui de-al doilea film, fara toata furia necesara unei asemenea povesti, Mockingjay – Part 1 este doar jumatate din ce-ar fi trebuit sa fie, si asta o spun cu inima grea.

Francis Lawrence, prin scenariul scris de Danny Strong si Peter Craig, reuseste sa se tina aproape de povestea din trilogia lui Suzanne Collins, dar cam atat. Pot sa apreciez lipsa deviatiilor, dar nu iert lipsa de imaginatie. Personajele sunt jumatate din ce-ar fi trebuit sa fie, intamplarile par usor haotice, probabil prin prisma “injumatatirii” povestii, nimic nu da senzatia de urgenta si la final ai impresia ca te-ai uitat degeaba.

Jennifer Lawrence revine in rolul lui Katniss Everdeen, fiind o palida umbra a personajului construit de ea in precedentul film. Tinand cont de felul in care s-a terminat Catching Fire, e oarecum scuzabil. Oarecum. Lawrence se incapataneaza, insa, sa reactioneze over the top in orice instanta, si deja devine obositoare, mai ales in scenele in care plange.

Peeta Mellark apare mai rar (si nu va spun de ce!), iar Josh Hutcherson se achita cu o evidenta graba de niste replici fara consistenta. Nu ca pana acum ar fi fost mai emotional, dar in Catching Fire reusise sa se transforme intr-un personaj cu substanta.

M-a bucurat, insa, consistenta pe care acest al treilea film i-a oferit-o lui Gale. Dupa scena biciuirii din Catching Fire, Liam Hemsworth a capatat noi valente si adancimi, si a reusit sa ma emotioneze mai mult decat au facut-o Lawrence si Hutcherson.

La fel de sporadic apar si the ultimate fan favoritesHaymitch Abernathy (Woody Harrelson) si Effie Trinket (Elizabeth Banks). Un pic maturizati, prin asocierea cu un act de rebeliune fatisa, cei doi comic providers par foarte nelalocul lor in Districtul 13 si, prin asta, foarte naturali.

Prezenta lui Julianne Moore, in rolul presedintelui (nu inteleg de ce ma dor ochii asa de tare cand vad scris “presedinta”, probabil din acelasi motiv pentru care ma zgarie sa aud “doctora”) Alma Coin improspateaza povestea si ii da mai multa profunzime. Trebuie sa admit ca mi-a placut sa vad multe femei puternice in filmul acesta, chiar daca unele dintre ele erau improbabile (Rue, Prim, Effie). Alma Coin este genul de femeie cu, si-anume, c*aie indoite cu diplomatie, so what’s not to like?!

Donald Sutherland revine si el in rolul ticalosului de serviciu, presedintele Coriolanus Snow, cu aceeasi manie calculata si incrancenare malefica cu care ne-a obisnuit deja, iar Plutarch Heavensbee (regretatul Philip Seymour Hoffman) va surprinde cativa necititori de trilogie prin jocurile de culise pe care le conduce cu multa abilitate.

Finnick Odair (Sam Claflin) e lasat intr-un fundal care nu-i face cinste. Finnick e un personaj nu neaparat substantial, dar pe care mi-ar fi placut sa-l vad mai implicat, pe mai multe planuri. In schimb, am primit cateva scene dezorientate care-l au in plan secund, si cam atat. De Johanna Mason (Jena Malone) nu mai comentez, ca nu are rost…

O sa comentez, in schimb, referitor la Cressida (Natalie Dormer). Inteleg ca aveau nevoie de o femeie sexy, cu viziune si tupeu, dar cumva, Dormer fails to embody all of that. Si imi displace ca au batut moneda pe un personaj care nu e central, nici nu are vreo profunzime ascunsa, doar ca sa genereze following de la feministele de duminica.

Din fericire, cam aici se opresc punctele negre semnalizate de mine. La capitolul muzica, Mockingjay – Part 1 sta la fel de bine ca si precedentele filme. Un pic mai dark, mai rece si mai calculata, coloana sonora din Mockingjay – Part 1 surprinde perfect senzatia stranie de neapartenta, violenta si salbaticie pe care ti-o induce filmul.

Mai subtil pe scena politica decat m-as fi asteptat, cea de-a treia parte din The Hunger Games esueaza lamentabil pe frontul actiunii, dar si pe frontul emotiei. Mockingjay – Part 1 rateaza cu brio si unele momente pe care le-am perceput drept extrem de tensionate cand am citit cartea, desi necunoscatorilor s-ar putea sa le faca placere chiar si asa, sau in pofida lor. Un pic mai dark si mai angsty decat as fi vrut, Mockingjay – Part 1 face loc pentru ultima parte a seriei care, sper eu, nu o sa fie la fel de “melodioasa” si care o sa aduca razboiul din paginile lui Suzanne Collins acolo unde ii este locul – pe ecranele cinematografelor.

La final, ramai cu cateva citate extrem de graitoare:

President Snow: Miss Everdeen, it is the things we love most that destroy us.

Katniss Everdeen: I have a message for President Snow: You can torture or bombed us, blasted our district to the grounds. But do you see that ? Fire Is Catching… If we burn, you burn with us!

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu