Josie and the Pussycats

Postat in Reviewuri de - septembrie 10, 2014
Josie and the Pussycats

Pe vremea cand anii 2000 erau in floare si alte fete erau vazute drept the next best whatever, Rachael Leigh Cook a jucat intr-un film bazat, evident, pe un comic book si un desen animat cu succes relativ. Josie and the Pussycats este, in principiu, o calatorie spre eul nostru interior, regasirea sinelui si alte bla-bla-uri de genul asta, un fel de pseudo-profunzime, daca vreti, pentru copiii care se pierd usor. Dar si pentru adulti, if that’s your thing!

Eu sunt mare amatoare de musicaluri si sunt aproape intotdeauna curioasa sa le vad, dar Josie and the Pussycats este genul de film care ma face sa exclam “brrr!”. E despre prietenie si despre Illuminati, despre muzica si despre iubire, despre brainwashing si bullying si ruling the world, fara a fi deschis despre nimic din toate astea. Si de fapt aici e problema filmului – e despre toate si nimic si nu exceleaza nici prin poveste, nici prin talentul actorilor, nici prin muzica sau costume sau ce mai vreti voi. E plin de metafore care, cu mare ingaduinta, ar putea fi percepute drept inteligente, dar care se pierd in mediocritatea regiei – un double feature Harry Elfont / Deborah Kaplan, si cel mai amuzant moment dureaza fix 5 minute.

Rachael Leigh Cook e titulara Josie, teoretic roscata, practic mai mult satena cu urme de rosu prin par, care duce lipsa de curajul si pofta de viata a personajului consacrat. Jur ca imi doresc sa revad 11:14 din nou, pentru a vedea o Rachael Leigh Cook faina de tot, si nu umbra asta de actorie pe care o practica in Josie and the Pussycats!

Tara Reid e in distributie, si cu asta am zis totul. Trebuie sa recunosc ca o prinde rolul ametitei si fraierei de Melody Valentine, dar pe de alta parte, nu cred ca s-a chinuit prea mult sa joace acest rol, asa ca nu merita laude prea multe.

Rosario Dawson, fine as ever. Valerie Brown e Gail, si e Donna, si June, si e Elizabeth Lamb, si e Nicole all over again, si e grozava in rolul asta, ca de obicei, iar Alan Cumming si Parker Posey sunt cei mai tari ticalosi – noroc ca apar ei in film, ca altfel ar fi fost the biggest flop ever!

Mai sunt cateva prezente masculine, deloc de neglijat – Gabriel Mann, Donald Faison, Seth Green si Breckin Meyer, plus vreo doua secunde de Carson Daly, si toate nostalgiile anilor ’90-2000 bat la usa.

Josie and the Pussycats este the biggest nay in categoria live action movies, intesat de reclame si de bubbly conversations, fara pic de wit si emotie. As fi vrut sa-mi placa, dar nu s-a putut. Ori poate am refuzat sa il vad cu ochi de copil, si adultul din mine a refuzat distractia stupida care mi s-a oferit odata cu filmul. Habar nu am, dar nu as mai repeta experienta.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu