Justice League

Postat in Reviewuri de - noiembrie 18, 2017
Justice League

Justice League e un film bun, perfectibil, intr-adevar, dar bun on its own. Asta a venit ca o surpriza pentru multi din cunoscutii mei, care deja ma considera hater in ceea ce priveste superhero movies, mai ales ale celor de la DC, dar chiar cred ca pana acum n-au avut prea mare lucru de aratat. Si nu e vorba ca as fi Marvel fan, ca si acolo mi se pare ca se trage prea mult pisica de coada si e lungita ciorba pana la infinit, dar probabil ca tonul usurel al filmelor Marvel ajuta la mentinerea armatei de fani.

Recunosc ca am avut dubii legate de plecarea lui Zack Snyder de la carma filmului, mai ales atat de brusc, chiar daca parte din indatoririle sale au fost indeplinite de Joss Whedon, al carui fan m-am declarat de vreo 10 ani, pentru ca spiritul lejer, ca sa ma exprim elegant, al lui Whedon nu se pupa nici cu dark-ul lui Nolan, si nici cu stilul bombastic al lui Snyder (pe care il ador, btw). Cu toate astea, stiam ca Joss Whedon e foarte interesat de istoria pe care vrea sa o prezinte DC, stiu ca are talent in a scoate ce-i mai bun dintr-un comic book, stiu ca se pricepe la character development, e un tip care isi creeaza o viziune de ansamblu in foarte mare detaliu, asa ca speram sa fie inlocuitorul potrivit pentru acest assembly line al lui DC.

Rezultatul final este unul mai bun decat ma asteptam. Evident, filmul pare complet divizat pe doua voci care incearca sa se acopere una pe cealalta in majoritatea timpului, pentru ca sunt scene ale lui Snyder refacute, refilmate, retusate de Whedon (DC arunca un 15%, altii spun ca implicarea celui din urma e de peste 50%), si e destul de evident ca tonurile astea doua nu fac decat sa se lupte pentru spotlight, pentru ca stilurile celor doi sunt foarte diferite, dar – si aici e marele secret – sunt diferite, dar nu in antiteza.

Ambii regizori sunt bombastici, unul epateaza foarte mult vizual, celuilalt ii plac backstory-urile si dialogurile in ritm alert care ii maturizeaza personajele. E si normal ca cele doua stiluri sa aiba momente in care se vede discrepanta dintre ele, dar asta nu inseamna ca asta e cel mai mare defect al filmului (desi, intre noi fie vorba, eu chiar m-am distrat incercand sa ghicesc scenele la care a lucrat fiecare dintre preferatii mei).

In schimb, marele defect al filmului sunt personajele, fie ele eroi sau villain. Ben Affleck pare deja satul de rolul lui Bruce Wayne, cu care m-a impresionat in Batman v Superman: Dawn of Justice, iar ca Batman a fost mereu mediocru.

Gal Gadot e din nou ok in rolul lui Wonder Woman, aducand putin echilibru intr-o distributie prea masculina, fiind de multe ori vocea ratiunii, dar din pacate e prea redusa la aspectul ei fizic pentru a mai conta ce spune.

Langa ea, Amy Adams, o actrita superba, la fel ca si Diane Lane, incearca sa evoce o sensibilitate comuna omului afectat de actiunile celor mai puternici decat ei, dar sunt uitate prea repede in background, pentru ca baietii scot armele mari la inaintare. Din fericire, cele doua au parte de o scena impreuna care aduna in ea multa emotie si m-a impresionat ce pot face doua actrite bune din doua cuvinte si cateva priviri.

Henry Cavill revine si el, in rolul lui Superman, facandu-ma sa-mi placa pentru prima data personajul, dandu-i personalitate si dimensiune unui personaj destul de standard.

Ezra Miller e unul din actorii mei preferati, din valul de tineri care domina filmele in prezent. Mi se pare talentat, carismatic si are o anumita personalitate care-mi capteaza atentia de fiecare data. In rolul lui Flash e sursa comicului si cred ca daca ar fi fost oricine altcineva m-ar fi enervat teribil, dar pentru ca e Miller, all is forgiven.

Jason Momoa e marea mea dezamagire… Stiu, e greu de inteles, omul e superb, dar in rolul lui Aquaman e asa de fad, mi se pare ca spune glumele alea asa fortat. Noroc ca se dezbraca repede, in primele 5 minute, ca altfel femeile ar fi fost atente la ce vorbea. Si ce vorbea nu era chiar ce trebuie!

Ray Fisher, in rolul lui Cyborg, e fad si el, aproape plictisitor, si nu m-a facut niciodata sa cred ca e un personaj de care sa-mi pese.

Cam asta e momentan Liga Dreptatii, cu absenta notabila a lui Green Lantern. In rest, multi actori cunoscuti se perinda pe marele ecran: Jeremy Irons, Connie Nielsen, J. K. Simmons, Ciarán Hinds, Amber Heard, plus inca alti cativa pentru care merita sa stati la cele doua post-credit scenes.

Si pentru ca nu putem vorbi de personaje fara sa vorbim de cel negativ, Steppenwolf (jucat de Ciarán Hinds, plus un CGI oribil, care poate fi trecut drept omagiu, daca esti binevoitor) este un villain atat de slab si derutat in actiunile sale, oh, doamne… Cumva scurt si direct, obiectivului sau ii lipseste grandoarea, iar anumite scene par sa-l faca sa para un copil razgaiat caruia i s-a luat jucaria (spoiler: jucaria lui era planeta Pamant). Nu tu scop, filosofie, sau altceva maret, doar un nene cu coarne care face un tantrum. Vorba aia, la varsta lui! Trecand peste amuzamentul situatiei, e destul de clar ca doar uniti vor indeparta pericolul.

Lucru care se intampla, fara prea multe piedici, si filmul isi atinge scopul – Justice League e aici, si spala multe pacate. Un ton mai relaxat, uneori aproape comic, personaje mai atent conturate, stilul lui Snyder e inca acolo, stilul lui Whedon vine sa completeze, muzica e perfecta si intretine ritmul potrivit – ce sa mai, pentru mine e o mare reusita a DC.

Justice League a intrat in cinema incepand cu 17 noiembrie. Multumesc Vertical Entertainment sCinema City AFI Palace Cotroceni pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu