Kong: Skull Island

Postat in Reviewuri de - martie 12, 2017
Kong: Skull Island

Kong: Skull Island e dovada ca, in anumite conditii, monster movies can be really fun, desi initial as fi zis ca e inca o incercare usor disperata din partea stuiourilor de a mai face niste bani. Faptul ca personajul principal din Kong: Skull Island e prezent in majoritatea scenelor de actiune, inspirand frica si teroare, dar si warm fuzzy feelings in acelasi timp, spune multe despre cat de central e personajul, cat de mult (si bine!) e folosit si (mai ales!) cat de putin importanta e prezenta lui Tom Hiddleston, care pare rupt din alt film.

Poate ca Hiddleston e un Loki perfect, n-am de unde sti, pentru ca nu am mai vazut un Avengers de la primul film, cand am adormit cu brio la el, dar James Conrad (Tom Hiddleston) e un personaj atat de cliseic si sec incat de multe ori e dispensabil pentru actiune. La fel si Mason Weaver (Brie Larson), care pare sa evoce mai mult tropele clasice de femeie draguta, un pic peste Jane a lui Margot Robbie, dar fara prea multa sare si piper.

Eu recunosc ca am venit pentru John C. Reilly si am ramas pentru Samuel L. Jackson si John Goodman. Hank Marlow (John C. Reilly) e un personaj atat de traznit si amuzant, dar in profunzimea sa atat de indurerat, prin prisma vietii sale pierdute in adancul junglei, iar lipsa directiei lui Preston Packard (Samuel L. Jackson) e trista in orice moment al filmului. Despre John Goodman, numai de bine – cum as putea altfel?

Ah, si sa nu uitam de Toby Kebbell, care face o mica aroganta si joaca (si) cu fizicul sau deloc de neglijat. De obicei, pastrat dupa o tona de machiaj si CGI, actorul care i-a jucat pe Koba (Rise of the Planet of the Apes si Dawn of the Planet of the Apes) si pe Durotan (Warcraft) isi permite sa aiba si un rol uman, desi mai putin spectaculos decat cel al lui Kong, pe care il joaca tot el.

Ghidat de un misticism vecin cu secretosenia, Kong: Skull Island stie sa-si ademeneasca publicul pe parcursul intregului film, dandu-i acces la o lume deosebita si indepartata, dar nu mai puin plauzibila. Setat in 1973, intr-o lume fracturata de cateva razboaie, pentru care perspectiva gasirii de noi teritorii e deopotriva infricosatoare si apetisanta, Kong: Skull Island echilibreaza frumos fricile cu tentatia descoperirii.

Poate ca o parte din efectele speciale au fost deranjante, prin prisma faptului ca erau atat de evidente, dar pe de alta parte, recrearea unui univers luxuriant, plin de animale nebanuite, a ajutat foarte mult in acceptarea sa ca fiind real. Sau ma rog, cel putin plauzibil. Au fost momente in care sunetele creaturilor mi-au amintit de Pitch Black, momente in care Dinotopia parea sa fie dupa colt, dar fara a ma agasa sau sa ma faca sa gandesc ca filmul e doar o copie ieftina.

Kong: Skull Island e actiune pura, 99% din timp, combinat cu un umor circumstantial care nu e deloc fortat. Actorii din distributie, in ciuda numelor mari, nu reusesc sa se distanteze in asa fel incat partea umana a filmului sa nominalizeze, fie si informal, un lider adevarat, desi jocul lor e solid si credibil. Kong e personajul care domina cu adevarat Insula Craniilor, and I have no problem with that.

Kong: Skull Island a intrat in cinematografe incepand cu 10 martie. Multumesc Freeman Entertainment sGrand Cinema & More pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu