Love Actually

Postat in Reviewuri de - decembrie 03, 2013
Love Actually

E greu sa intri in spiritul Craciunului fara sa urmaresti filmele din perioada asta a anului, care plac tuturor de obicei si care ne fac sa vrem sa fim mai buni, mai iubitori si mai iertatori.

Din fericire, Love Actually face parte din categoria asta, fara a suferi de supradoze de siroposenie, dar neuitand acasa umorul tipic britanic. Ai parte de 135 de minute de accent British, o actiune derulata pe o perioada de 4 saptamani, dragoste cat cuprinde, speranta in permanenta si umor fara rezerve.

Cu o distributie de renume, Love Actually este, well, despre Love. Care e Actually peste tot. Pornind de la clasicul imn The Troggs, Love Is All Around, with a twist – Christmas Is All Around, filmul are in vizor relatii care de care mai deosebite, care toate duc in acelasi punct comun.

Ati ghicit: e vorba despre dragoste. Si in povestea rock starului uitat de toti, care isi da seama ca singurul prieten pe care l-a avut vreodata este managerul sau.

Si in povestea eu-sunt-prietenul-tau-cel-mai-bun-si-m-am-indragostit-de-sotia-ta e vorba de cum sa fii a cincea roata la caruta in mod discret si fara a distruge vieti. Puncte-bonus pentru o relatie interrasiala.

Si in povestea care demonstreaza ca n-ai nevoie de cuvinte pentru a te indragosti iremediabil. PS: eu cred ca Firth a fost fascinat de limba portugheza, si eu as fi fost, in locul sau.

Nu mai zic de povestea iubitului nostru profesor Snape (Alan Rickman), care se trezeste intr-un fel de middle-aged-man cry for help, blocat intre o sotie iubitoare (o Emma Thompson exagerat de stearsa, dar care joaca fascinant) si o secretara super-sexy (Heike Makatsch). Cred ca e singurul film in care mi-a displacut rolul asumat de Rickman, semn ca e acelasi mare actor pe care il stiam, capabil sa transmita orice emotie.

Love Actually e printre putinele filme cu Hugh Grant care-mi plac, asa ca povestea sa de iubire din film e chiar draguta si n-ai cum sa nu “tii” cu cei doi protagonisti. El prim-ministru, ea noua angajata, fiecare cu farmecul sau, reusesc sa gaseasca o cale prin care sa ajunga impreuna de Craciun. Mentionez ca mare parte din vina de a-mi place acest cuplu o are simpatica Martine McCutcheon, care mai scapa ocazional cate-o vorba de… duh.

Si in povestea lui Liam Neeson e vorba tot de dragoste, dragoste care n-are varste sau rezerve, dragoste care vine natural, chiar si dupa pierderi importante. Si hey! Orice e bun, mai ales cand iubirile-recompensa vin sub forma Claudiei Schiffer. De mentionat pustiul Sam (Thomas Brodie-Sangster), care e un copil-actor foarte bun si foarte simpatic.

Si in povestea lui Sarah (jucata stoic si trist si deprimant de catre Laura Linney) e vorba de iubire, de altruism si de greater good. E o poveste dureroasa, dar probabil reala pentru multa lume, care merita vazuta si apreciata.

De departe, cel mai simpatic cuplu este cel facut de hobbitul nostru preferat (Martin Freeman) si Judy (Joanna Page). O relatie simpla, plina de chimie, sinceritate si inocenta.

E vorba de iubire chiar si in orgia la care se inhama Colin si iubitele sale de peste ocean, si e iubire chiar si in scenele scurte ale lui Rowan Atkinson.

Love Actually a implinit in 2013 zece ani de la lansare, dar e un film la fel de actual (pun very much not intended) acum, ca si atunci. Filmul asta reuseste sa adune in el speranta, fara a fi exagerat de dulce, te face sa vrei sa se iubeasca toata lumea, te face sa razi si sa plangi in acelasi timp. In Love Actually nu ai preferati, pentru ca toata lumea e love’s bitch. In Love Actually poti doar sa tii cu toate personajele si sa speri ca le va fi bine cu alegerile pe care le fac.

Musai de vazut in preajma Craciunului, poate vom deveni si noi la fel de indragostiti de iubire.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu