Lucy

Postat in Reviewuri de - august 05, 2014
Lucy

Va spun din suflet ca mi-am dorit sa imi placa Lucy. Mi-am dorit sa fie un film bun, asa cum ma asteptam de la Luc Besson, si mi-am dorit ca Scarlett Johansson sa se lepede de imaginea ei hipersexualizata si sa inceapa sa joace ca lumea in filme. N-am avut noroc.

Nici n-as sti cu ce sa incep, dat fiind faptul ca deja se stie cat de mare bullshit e in premiza filmului, asa ca o sa depasesc rapid chestia asta cu “vai, folosim 10% din creier, dar uite! o chestie produsa de femeile insarcinate ingerata in cantitati care te poate ucide o sa-ti permita sa ajungi la 100%, iar Matrix nu va mai fi doar un film SF bine facut”.

Filmul are un pic din toate – seamana cu Taken, pentru ca Luc Besson nu-si permite sa nu-si trimita singur referinte, si seamana cu True Romance, macar la outfituri. Seamana cu Limitless, dar parca acel film e un pic mai bun si mai realist, fara sa fie propaganda de birou, si seamana si cu Transcendence, pentru ca Morgan Freeman a ales sa joace acelasi rol de prin 2008 incoace, fara nicio jena.

Ma rog, filmul n-ar fi prost, daca ar fi bun, evident, dar tot amalgamul asta de stiluri, combinatia aia deranjanta (cel putin pentru mine) de documentar intercalat cu restul filmului da senzatia de eveniment disruptiv si, mai ales, da senzatia ca Luc Besson n-a stiut ce sa faca si a ingramadit intr-un colt o mie de elemente diferite pentru a aiuri spectatorul.

Revenind la Scarlett, tot nu reusesc sa ma fac sa o plac. Nu stiu ce e – fata ei de copil, corpul ei de sex kitten, vocea ei ragusita si deloc sexy, tonul plat, inexpresivitatea fetei, felul oribil in care plange – chiar nu stiu cu ce sa incep. Nu e credibila in rolul lui Lucy, oricat de mult am vrea sa credem in talentul ei, dar macar e un hot mess mai agreabil decat, sa zicem, Lindsay Lohan. Desi, daca stau sa ma gandesc, cred ca lui LiLo i-ar fi iesit mai bine rolul.

Morgan Freeman, insa, e o alta mancare de peste. Pe masura ce imbatraneste, omul asta parca refuza sa iasa din zona de confort, si a ajuns sa ma plictiseasca (please, don’t throw rocks at me!) cu felul sau liniar de a-si juca rolurile. Doua secunde uimire, doua secunde invaturi profunde, si in rest, sa ne prefacem ca suntem inteligenti si morali. Eu una m-am cam saturat de jocul asta, voi nu?

Acestea fiind zise, trebuie sa remarc si incapatanarea lui Besson de a insera tot felul de referinte, care mai de care mai “cu mot”. Niste hinturi la Lucy, australopitecul celebru, niste hinturi la omniscienta personajului principal, niste hinturi la Capela Sixtina, and so on… Dragutele de privit, foarte fain de reamintit, dar fara vreo substanta reala pentru film sau pentru persoanele care n-au acel bagaj de cunostinte (vorbesc serios, pentru ca in sala erau unuii care nu intelegeau).

Pana la urma, Lucy a lui Luc Besson e o reprezentatie pretentioasa de informatii amalgamate, impachetate frumos, ce e drept, dar fara prea mult realism sau informare prealabila. Pe de alta parte, filmul este extrem de entertaining, iar Luc Besson nu cred ca a declarat pana acum ca vrea sa revolutioneze stiinta, asa ca parerea mea este ca merita vazut macar o data, for entertaining purposes only.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu