Maze Runner: The Scorch Trials

Postat in Reviewuri de - septembrie 11, 2015
Maze Runner: The Scorch Trials

Cand filmele seamana prea mult cu alte filme, de obicei nu prea de bun augur. De multe ori, insa, chestia asta e mascata drept omagiu, dar din pacate, Maze Runner: The Scorch Trials nu are nici macar pretentia de a fi un tribut adus cinematografiei distopiene.

Cred ca marea vina a filmului este ca se ia prea mult in serios. Pana si Dylan O’Brien, un tip recunoscut ca fiind relaxat si fara griji, pare sa-si fi luat fata de suparat 110% din timp, si astfel face din personajul sau, Thomas, un tip care e in permanenta incruntat, in permanenta rebel si in permanenta impotriva curentului. As zice ok si la chestia asta, pentru ca in adolescenta toti avem grade ridicate de rebeliune, dar Thomas pare sa faca si din cele mai mici treburi lucruri demne de incrutanri perpetue, si iarasi nu-l pot lua in serios in calitate de lider si ce mai vrea el sa fie.

Din fericire, restul distributiei vine sa atenueze un pic socul asta al unidimensionalitatii de care sufera Thomas, cu un Newt (Thomas Brodie-Sangster) realist in aproape 100% din timp, un Minho (Ki Hong Lee) echilibrat, un Aris (Jacob Lofland) necunoscut, dar plin de surprize, un Janson (Aidan Gillen mereu la datorie cand vine vorba de personaje multidimensionale) fascinant in fiecare secunda si o Ava Paige (Patricia Clarkson) cu pretentii mesianice.

Evident, niciun Maze Runner n-ar fi complet fara absoluta dependabilitate a Teresei (Kaya Scodelario, care e de altfel o tanara actrita capabila), care se transforma intr-un personaj dublu, traumatizat si dispensabil. Nu era destul ca era singura fata din grup, apartinand masculului alfa – au trebuit sa o transforme intr-o persoana daramata, care nu poate actiona in consecinta…. Yay?

Trendul cu distopiile young adult e pe panta descendenta – stiu asta, pentru ca filmele incearca sa ingramadeasca cat mai multe elemente din cat mai multe genuri. Pentru ca incearca sa aduca muzica epica in filmele prafuite in care copii si adolescentii sunt vanati si folositi de adulti. Pentru ca nimeni nu se preocupa de evolutia personajelor, ci de cat de multe hartii sunt prin oras. Pentru ca nimeni nu vrea sa spune o poveste importanta, ci doar sa aiba ocazia sa foloseasca efecte speciale. Din fericire, Maze Runner: The Scorch Trials e inca aproape de varf. Nu da toate rateurile mari, desi in multe momente uita ca e o distopie si se transforma in horror. Nu-si uita decat personajul principal si interesul sau romantic – restul grupului primeste calitati si defecte, pentru diversitate. Sa vedem ce-o sa fie in urmatorul film…

Maze Runner: The Scorch Trials intra in cinematografe incepand cu 11 septembrie. Multumesc OdeonFilm pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu