This Means War

Postat in Reviewuri de - octombrie 15, 2013
This Means War

Intotdeauna am avut o problema cu barbia lui Reese Witherspoon si n-am depasit niciodata momentul in care am aflat ca mi l-a suflat pe Ryan Phillippe, asa ca e de inteles ca mai tot timpul am fost reticenta la perspectiva vizionarii unui film de-al ei care nu e Cruel Intentions.

This Means War a venit din greseala, la o seara de film cu fetele. Habar n-am avut despre ce e vorba in film si, sincer, cred ca e cel mai bun mod in care poti viziona un chick flick. Stiind ca e un film usurel, nu m-am dus cu asteptari si totul a decurs smooth and nice.

Spre fericirea mea, Reese Witherspoon nu apare prea des (sau e doar o amintire pe care aleg sa o reprim, nu as putea sa spun sigur), iar actorii de sex opus sunt, ca sa zic elegant, eye candy.

Un Tom Hardy pre-Bane-fame, modest, sincer si familist, un prieten adevarat pentru un Chris Pine curatel si spalatel, niste spioni mai moderni, dar cu acelasi farmec nestirbit – asta e ceea ce ofera filmul in opozitie cu its leading lady.

Ce mi-a placut cu adevarat la film a fost ca te obliga, practic, sa alegi o tabara: ori pe carismaticul FDR (Pine), ori pe familistul Tuck (Hardy). Personajul jucat de Reese Witherspoon era si el pe-acolo, fara prea mare impact, in afara evidentelor suspine de gelozie adresate de catre publicul feminin atat unei garderobe impecabile, dar si unei siluete pe masura.

Cele doua personaje masculine nu au dimensiune dar, fara a fi superficiale, sunt destul de bine conturate, in asemenea masura incat justificarea alegerii unuia sau a celuilalt ar fi devenit usor de inteles si aproape normala, chiar si din scaunul cinematografului.

Ce-mi place cel mai mult la This Means War e ca te face sa te simti bine, sa razi cu gura pana la urechi si sa te deconecteze (aproape) total. Nu se intampla chestiile astea pentru ca e un film bun, ci pentru ca e un film usurel, de la care nu stai sa verifici toate adevarurile stiintifice prezentate drept facts, un film de la care nuantele de gri sunt aproape absente, chestiile aberante nu sunt prezente decat in mica masura si, ceea ce mi se pare foarte important, iti da reset la memorie in clipa in care genericul incepe sa ruleze.

Fiind o specie de chick flick mai ciudata, nu pune accentual nici pe “dragoste pana la adanci batraneti”, nici pe “the one” si nici pe “dragoste la prima vedere”. Personajul feminin ar putea fi caracterizat drept usor promiscuu, desi feministele ar acuza-o mai degraba de “sexual eliberation”.

This Means War joaca intr-o categorie aparte, pe care nu sunt in stare s-o definesc pentru simplul motiv ca am uitat, de fapt, toata actiunea din el. Stiu ca e chick flick si stiu cine joaca in el, stiu ca m-a facut sa rad si asta e suficient. Nu e un film profund, nu e un film in care sa te regasesti – e doar un film unde ai ocazia sa sustii un tip musculos sau un alt tip musculos. Si uneori, asta e de ajuns.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu