A Million Ways to Die in the West

Postat in Reviewuri de - iunie 23, 2014
A Million Ways to Die in the West

A Million Ways to Die in the West este dovada irefutabila ca Hollywoodul strica, in cel mai serios mod cu putinta, comedia, facand-o vulgara si penibila si distrugandu-i umorul. Am remarcat filmul vazand trailerul la cinema si mi s-a parut demn de vizionare, asa ca am profitat de prima ocazie si mi-am stricat o seara de duminica perfect frumoasa.

Eu si Seth MacFarlane n-avem o relatie prea buna si, asa cum nici efortul sau precedent nu m-a impresionat, nici A Million Ways to Die in the West nu a fost pe gustul meu. Mi-e imposibil sa separ Ted de acest nou film al sau, pentru ca sunt amandoua stupide, neamuzante si vulgare, iar momentele in care am ras la vreo una din scene sunt egale cu zero.

Nefiind mare fan westernuri, A Million Ways to Die in the West nu prea era pe lsita mea de must see, dar am crezut ca poate filmul va avea mai multa substanta decat clasicul toilet humor, de care se abuzeaza pana la saturatie. Ma rog, e specialitatea lui Seth MacFarlane, si n-am ce sa comentez.

Desi filmul beneficiaza de niste nume mari, despre care n-as putea spune ca duc lipsa de talent, efortul lor este incetinit de lipsa de chimie intre ele.

Albert Stark (Seth MacFarlane) pare venit la o bere, din greseala, si ramas permanent rezident al unui loc dubios. Albert este tot ceea ce e in neregula cu comediile actuale – un arogant care se crede mai bun decat ceilalti, fara suficient curaj sa-si asume greseli, fapte si cuvinte. Inteleg ca e o comedie, dar este genul de comedie la care rade doar cel care a spus gluma, iar pentru mine si, sper eu, pentru altii, chiar nu e suficient.

In rolul Annei, Charlize Theron isi trateaza cu o seriozitate reminescenta de timpuri mai dramatice, desi pot sa apreciez usurinta cu care injura la fiecare trei minute. Cu toate acestea, Anna nu e un personaj special, ci mai degraba un arhetip, iar eu si stereotipiile de duzina nu ne impacam prea bine.

De Amanda Seyfried numai de bine… In rolul Louisei, tanara actrita a fost exact ce trebuie – amuzanta, stupida, relaxata, spontana, in momentele potrivite. A fost un rol usurel, dar de care Seyfried s-a achitat admirabil.

Preferatul tuturor, insa, Neil Patrick Harris, s-a inecat in stereotipii la fel de inutile ca si Charlize Theron si a reusit sa faca dintr-un potential adversar un clovn trist. Sau, ma rog, poate nu inteleg eu umorul, dar multe din scene mergeau sa fie un pic mai temperate, si the villainous element sa fie accentuat cum trebuie.

Cred ca de departe, personajul meu preferat a fost Edward (Giovanni Ribisi), prietenul lui Albert. Bine, pentru Ribisi, rolul este unul clasic, pentru ca e mereu in pielea neadaptatului timid care e luat de fraier de vreo femeie. Cu toate astea, trebuie sa recunosc ca inca ii merge chestia asta si il prinde tare bine. Fata de el, Sarah Silverman este de-a dreptul plictisitoare si enervanta, fara niciun fel de element atractiv.

Sa nu-l uit si pe Liam Neeson, in rolul lui Clinch, sotul Annei, banal si neinteresant, intr-un rol care putea sa fie mai consistent, dar care s-a pierdut, probabil, undeva pe drum.

A Million Ways to Die in the West ar fi putut sa fie bunicel, pentru ca Seth MacFarlane nu e un idiot complet, iar unele din glumele sale ar fi putut sa fie chiar amuzante. Cu toate acestea, nevoia lui exagerata de a lega de tot felul de referinte, care de care mai obscure si dubioase, au facut din poveste ceva incalcit si obositor. Adun la asta toilet humor si vulgaritate pe paine, si A Million Ways to Die in the West este reteta perfecta pentru un film prost.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu