Mr. Nobody

Postat in Reviewuri de - august 19, 2015
Mr. Nobody

Jared Leto este de ani buni un nume mare in industria cinematografica, dar l-am evitat cu buna stiinta, pentru nu stiu ce motiv. Si pentru ca incerc sa recuperez la capitolul asta, am vazut Mr. Nobody.

Probabil ca sunteti familiarizati deja cu listele de filme asa-zis mindfuck, si daca sunteti in cautare de ceva pe care inca n-ati avut ocazia sa vedeti, poate ca Mr. Nobody este un bun punct de plecare.

Nemo Nobody, jucat de Thomas Byrne (la 9 ani), de Toby Regbo (la varsta de 15 ani) si de Jared Leto (la 34 si 118 ani) este ultimul muritor al Pamantului, in anul 2092, cand toata lumea este nemuritoare, iar actualii locuitori ai planetei sunt extrem de curiosi in legatura cu secretele ascunse in mintea Domnului Nimeni.

Povestea lui Jaco Van Dormael (regie si scenariu) este una atent construita, plina de simboluri, mituri si referinte. Nemo inseamna chiar “nimeni” in latina, si ciudata alaturare de nume, neconfirmata de vreun inscris oficial din film, ma face sa cred ca a fost aleasa pentru a semnaliza puterea de decizie a personajului principal.

Caci pentru o fiinta capabila sa traiasca o multitudine de universuri posibile, in functie de micile alegeri voite sau nu (si aici iarasi ne intoarcem la binecunoscuta teorie a efectului fluturelui), nu pare imposibil sa-si auto-numeasca sinele dupa un pronume atat de puternic, si totusi, atat de putin responsabil.

As vrea sa spun ca Jared Leto este bun in rolul lui Nemo, desi mai mult impresioneaza transformarea lui la varsta inaintata de 118 ani. In momentele acelea, actorul isi schimba pozitia corpului, vocea, ritmul, mimica – nimic din ceea ce vezi nu mai este Jared Leto. Actorul este totusi, captivant prin prisma elementelor de decor care il schimba – viata cu Elise (Sarah Polley), viata cu Anna (Diane Krueger), viata cu Jean (Linh Dan Pham). Se transforma aproape la nivel molecular, in functie de ce fel de viata duce in universul ales, si pare foarte natural in fiecare dintre ele. Nici acum, dupa vizionare, n-as sti sa spun care este adevaratul Nemo Nobody, pentru Leto si-a adjudecat fiecare stare, fara drept de apel.

Si daca Jared Leto pare un actor exceptional, trebuie sa spun ca Toby Regbo, cel care este Nemo la 15 ani, este fantastic de-a dreptul. Actorul are acea timiditate atat de iubita la copii. E de o curiozitate flamanda, de o naivitate cuceritoare si de o pasiune mistuitoare. Regbo primeste din partea mea premiul de cel mai Nemo Nemo din Mr. Nobody, pentru ca emotiile lui bat de fiecare data clinicitatea pura a jocului metodic al lui Leto.

Mr. Nobody este un film despre care am auzit ca da dureri de cap. Cred ca asta este din cauza (sau datorita) lui Jaco Van Dormael, pentru ca acest domn n-a vrut sa faca compromisuri si sa livreze un sfarsit concret. Filmul e plin de oameni, Nemo si cele 3 iubiri ale sale sunt prezenti la fiecare din varstele critice, alaturi de parinti si, uneori, si de posibilii copii pe care i-ar putea avea cu Anna, Elise sau Jean.

Cele trei personaje feminine sunt diferite si usor de recunoscut, chiar si in scenele incipiente. Elise (jucata la maturitate de Sarah Polley cu o disperare magnifica, si in adolescenta de Clare Stone cu o disperare deprimata) reprezinta genul de iubire in care dai totul si nu primesti nimic.

Jean (la 34 de ani jucata de Linh Dan Pham si la 15 de Audrey Giacomini) este iubirea in care primesti totul, fara sa dai nimic; acest personaj mi s-a parut cel mai tragic si cel mai putin dezvoltat, asa ca mi-am permis sa ii creez o poveste mult mai frumoasa in mintea mea.

Anna, cel mai complex personaj feminin al filmului, intrupeaza iubirea perfecta, in care primesti in egala masura cat dai. Jucata de Juno Temple la 15 ani si de Diane Krueger la 34, Anna reprezinta partenerul ideal al unui Nimeni. Sau poate al tuturor…

Jaco Van Dormael a reusit sa creeze un film usor claustrofobic, ce seamana cu un David Lynch in crestere, care aduce ocazional a The Truman Show, un efort cinematografic care pare deopotriva actual si futuristic, in timp ce aduna elemente de film vechi (in special prin color coordination), iar rezultatul final este un film in care raspunsurile, ca si intrebarile, sunt doar la latitudinea spectatorului…

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu