Much Ado About Nothing

Postat in Reviewuri de - februarie 12, 2014
Much Ado About Nothing

Pentru whedonisti, such as myself, orice film care poarta semnatura lui Joss Whedon este un must see, indiferent de cat de prost se dovedeste a fi rezultatul final. Iar daca Whedon se implica in recrearea unei piese de teatru shakespeariene, cu atat mai mult vreau sa vad acest film.

Much Ado About Nothing are in distributie numai fosti si actuali colaboratori de-ai lui Joss Whedon, asa ca pentru ca fanii muncii sale tabloul este unul extrem de familiar. Casa in care s-a filmat ii apartine chiar scenaristului/regizorului, iar filmarile au avut loc, se pare, intr-o pauza de la proiectul The Avengers.

Rezultatul final este extrem, dar extrem de bine pus la punct. Nici nu ma asteptam la altceva din partea lui Whedon, trebuie sa recunosc. Actorii sunt grozavi si toata lumea isi face treaba de minune.

In rolurile principale ii avem pe Amy Acker (cunoscuta din Angel, Dollhouse, Cabin in the Woods, dar si din alte productii nelegate de Whedon) drept Beatrice si Alexis Denisof (Buffy the Vampire Slayer, Angel, Dollhouse si How I Met Your Mother) drept Benedick. Chimia celor doi actori este off the roofs – all that bickering, scene de sex/dragoste (las la latitudinea voastra ce e, ca se apropie Valentine’s Day), colaborari in ultimul moment si iubire. Actorii reusesc sa joace foarte bine atat impreuna, cat si separat, si lasa impresia unui tot unitar bine inchegat.

Fanii de SF il vor regasi cu placere pe Nathan Fillion (Serenity, Firefly si sa zicem Dr. Horrible’s Sing-Along Blog) in rolul lui Dogberry, caruia ii imprumuta cateva trasaturi de Dr. Horrible, fara a strica personajul absolut deloc.

Alti fani de SF (un SF mai recent, sa fim intelesi, caci vorbim de Agents of SHIELD, The Avengers, Thor and so on) il vor savura pe Clark Gregg in rolul lui Leonato, caruia ii imprumuta o intensitate si o demnitate foarte fluida si foarte placut de privit pe ecran.

Alti fani de SF (ceva mai vechi) vor zambi cu satisfactie la prezentele lui Reed Diamond si Fran Kranz (ambii din Dollhouse, ultimul si in Cabin in the Woods), iar pentru my inner geek sa-l vad pe Tom Lenk cu mustata (Buffy the Vampire Slayer) a fost un vis implinit. Nu, nu Tom Lenk cu mustata, ci Tom Lenk in orice forma a sa e un vis implinit.

Whedon face ce stie mai bine cu Much Ado About Nothing – aduce comedia aproape de tine, in orice forma si stare de agregare, iar tu nu ai de facut decat sa sit back and enjoy. Unora li se poate parea dificil de urmarit dialogul (e aproape deloc adaptat si chiar si discutiile sunt “de moda veche”), dar este savuros odata ce incepi sa tii pasul cu actorii. If anything fails, ganditi-va cat de greu le-a fost lor sa memoreze si sa redea aceste replici, si veti realiza ca se poate face un efort mai mare pentru a urmari discutia.

Pentru fanii Shakespeare, filmul ii face dreptate, asa ca puteti purcede la urmarit fara probleme.

Pentru fanii lui Joss Whedon, filmul este “cu de toate”, cum ne-a invatat deja.

Pentru fanii actorilor si distributiei, merita sa ii vedeti in alt decor si in alta lume decat cele obsinuite.

Pentru restul lumii, nu o sa stiti ce pierdeti pana nu il urmariti.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu