Nocturnal Animals

Postat in Reviewuri de - noiembrie 17, 2016
Nocturnal Animals

Recunosc, Tom Ford e doar un designer si atat pentru mine. N-am vazut primul film regizat de el, A Single Man, deci nu aveam asteptari de la vizionarea filmului Nocturnal Animals. Turns out

Filmul e bazat pe un roman, Tony and Susan, pe care nu am apucat sa-l citesc inainte de vizionare, desi as fi vrut. Dupa film, sunt cu atat mai curioasa de cat de fidel a fost reprezentata cartea in el, si cat la suta din nebunia din film e luata de acolo.

Amy Adams e Susan Morrow, fost spirit artistic, actualmente proprietara de galerie de arta. Adams e superba, cu parul ei roscat si silueta ei perfecta, imbracata impecabil in ceea ce pot banui ca sunt creatiile (sau macar ideile) lui Tom Ford. Amy Adams aduce o profunzime apasatoare personajului sau, dar nu reuseste sa-l adanceasca prea mult – nu vrea s-o acuz de lipsa de talent, ci doar faptul ca scenariului ii lipseste un protagonist e probabil vinovat de incoerenta si distanta personajului sau.

Jake Gyllenhaal e unul din tinerii actori care pe mine nu ma impresioneaza de obicei. De data asta, in ciuda haosului in care se zbate povestea, Gyllenhaal e un spectacol in spectacol. Caci da, povestea e, de fapt, o poveste in poveste, iar Gyllenhaal face parte din ambele planuri – erou si povestitor, iar felul in care isi expune punctul de vedere de fiecare data, cu tarie si convingere, e intens si miroase a pericol si sex si alegeri proaste.

Michael Shannon, in rolul unui detectiv blazat, straluceste la propriu. Bobby Andes e pe drumul de a deveni antierou, un texan pur sange, cu un accent dur si un comportament care nu lasa loc de nuante de gri.

Dar cel care m-a impresionat cu adevarat e Aaron Taylor-Johnson. L-am mai vazut interpretand personaje dubioase si mereu mi s-a parut perfect in rolul de moralitate indoielnica. In rolul lui Ray Marcus, Taylor-Johnson isi atinge potentialul si da frau liber unui monstru foarte greu de pus in cuvinte.

Dar dincolo de personaje si poveste, ce te izbeste cu adevarat e experienta vizuala. Tom Ford abuzeaza de culori pentru a-si spune povestea. Isi incadreaza personajele si le atribuie doar anumite stari, culori, expresii, vise si opinii, si in jurul lor vezi doar anumite obiecte, doar anumite linii, anumite aglomerari de cadre, corpuri si obiecte. Predomina intunericul si rosul, griul cald si verdele pur. Sticla si marmura fac parte dintr-un decor impecabil, pentru a contrasta cu praful si uitarea din peisajul texan. Nu pot sa nu remarc faptul ca viziunea lui Ford depaseste in orice moment scenariul usor previzibil si subtire, caci in armata asta de visuals Ford isi ghideaza personajele, dar si spectatorii in lumea pe care a creat-o. Iar lumea asta e atat de superba, incat nu te lasa sa o critici sau sa o distrugi. Poti doar sa savurezi moment cu moment, atat cat iti este permis sa intri in ea.

Nocturnal Animals intra in cinematografe incepand cu 18 noiembrie. Multumesc RoImage si Grand Cinema Baneasa pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu