The Oranges

Postat in Reviewuri de - octombrie 18, 2013
The Oranges

La momentul in care am urmarit The Oranges, eram total nefamiliarizata cu munca lui Farino, cunoscut fanilor Entourage, How to Make It in America, The Office si Big Love, asa ca nu aveam asteptari de niciun fel la adresa unui film care promitea sa fie cel mult mediocru si la care singurul lucru pe care-l vedeam cu ochi buni era prezenta lui Hugh Laurie.

Povestea este una clasica, de viata si nu m-ar mira sa fie inspirata din fapte adevarate. Tot ce se intampla in film e absurd de real si actorii reusesc sa transmita emotii dincolo de ecran. Pe scurt, e vorba de doua familii – Walling si Ostroff, vecine si prietene in acelasi timp. Totul e fericire pura, exceptie fiind fiica familiei Ostroff, o adolescenta rebela si, cred eu, in cautarea identitatii. Contrar asteptarilor, tocmai actrita care o joaca pe Nina Ostroff (Leighton Meester) capteaza atentia tuturor. Obisnuita cu rolurile ei destul de putin solicitante, mi-a facut placer sa o vad pe Meester in ipostaza de femeie tanara care incearca sa-si descopere esenta, acceptand ca face greseli si savurandu-le, indiferent de rezultat. Nina Ostroff e un personaj efervescent, blocata intr-o suburbie din New Jersey, dar care nu accepta valori traditionale sau drumuri clasice drept modele de urmat in viata.

Nu vreau sa apar personajul si nici alegerile mezinei Ostroff, dar decizia de a o cupla cu David Walling (Hugh Laurie) este savuroasa si traiectoria lor e superba. Entuziasmul initial, lupta lor cu etica dictata de societate, precum si dezamagirile lor finale sunt cele mai bune lucruri care s-au intamplat in film. Jocul lui Laurie si a lui Meester are chimia si energia necesara sa ii faca nu doar credibili, ci si demni de suportul spectatorilor.

In afara de cei doi actori, am remarcat-o pe Alia Shawkat (cunoscuta fanilor Arrested Development) in rolul unei alte tinere dezorientate, careia viata i se da peste cap in momentul in care afla ca (fosta?) prietena cea mai buna e indragostita de tatal ei.

Restul distributiei intregeste un tablou frumos pana la final, in care prietenia depaseste orice obstacol, orice moment in viata e prilej de invatarea unei noi lectii si toata lumea merge mai departe, indiferent de nebuniile temporare ale fiecaruia.

The Oranges e un film de duminica, lejer, cu si despre viata, in aparenta superficial, in esenta destul de adanc. Finalul te face sa te intrebi daca esti capabil sa ierti, sa treci mai departe peste momente dureroase, daca alegi sa te blochezi intr-o suferinta continua sau daca preferi sa vezi viata altfel. E un film despre alegeri, nu neaparat despre evolutie. E un film care te poate invata sa-ti asumi greselile tale si ale altora sau, dimpotriva, sa te frustreze atat de mult esecurile din viata incat sa ramai pierdut intr-un loc menit sa te intristeze.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu