Pan

Postat in Reviewuri de - octombrie 05, 2015
Pan

Povestea lui Peter Pan a prezentat intotdeauna interes pentru oamenii filmului, o poveste in care visele sunt la ele acasa, unde copiii pot zbura si in care personajele negative sunt infrante.

Pan, ultimul efort cinematografic in aceasta directie, il aduce pe Levi Miller in rolul principal, un pusti bun pe felia lui – baietel rebel, pus pe nazbatii, dar care nu promite introspectii de alt gen, din pacate.

Nu-i nimic, insa, Hugh Jackman is here to save the day, si-i iese cu varf si indesat. In rolul lui Blackbeard, Jackman imi aduce aminte de spectrul sau larg in ceea ce priveste actoria, si face din iconicul personaj negativ unul care te poate emotiona si caruia poti sa-i intelegi motivatia, furia si neputinta. Probabil ca singurul lucru cu adevarat bun la film a fost alegerea unui actor vazut mai degraba drept pachet de muschi care a inmagazinat in el mai mult talent decat e acceptabil pentru o fiinta umana.

Blackbeard comanda atentia publicului dincolo de ecran, e o diva in adevaratul sens al cuvantului, o diva rasfatata, o diva speriata, o diva disperata si neputincioasa – Jackman este un cameleon al expresiilor faciale si al starilor prin care isi trece personajul, si este maiestuos, anarhic si cathartic sa vezi un bad guy atat de vulnerabil.

Restul distributiei da mai mult senzatia de umplutura, in special Garrett Hedlund, care functioneaza mai mult pe principiul “sa le dam ceva de care sa rada” si Adeel Akhtar, un fel de indecis cu ceva mai multa carisma decat are o lampa. Rooney Mara m-a suprins placut pentru vreo doua secunde, si apreciez faptul ca au reusit sa faca din Tiger Lily un personaj care nu se incadreaza in eterna cutie pe care scrie mare “damsel in distress“.

In rest, Pan functioneaza mai mult ca spectacol vizual pentru copii si glume relativ obsecene ascunse in vazul tuturor, care fac adultii sa rada cu hohote, iar pe cei mici sa se intrebe ce oare-i asa amuzant. Marketat drept family movie, Pan ofera certitudinea ca nu prea exista nuditate in film, dar violenta e la ea acasa, chiar daca imbracata in haine frumoase de praf de creta colorata.

Muzica, in schimb, este fantastica, fix ceea ce ar fi trebuit sa fie pentru un film care spune o poveste. John Powell s-a intrecut pe sine si a reusit sa construiasca un ambient sonor demn de o poveste magica precum cea a lui Peter Pan. Si sa nu uitam de abordarea diferita a unei piese de la Nirvana!

Pan intra in cinematografe incepand cu 9 octombrie. Multumesc Freeman Entertainment sCinema City AFI Palace Cotroceni pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.
  • Mentiuni

  • Mentiune de la PAN | CinEmil
    octombrie 7, 2015

    […] mei bloggeri. Cititi cateva recenzii in acest sens: Andreea Giuroiu, Angela, Andreea Mihaila, Andreea Mihai, Diana Duca si Razvan […]

Lasa un comentariu