Passengers

Postat in Reviewuri de - decembrie 20, 2016
Passengers

Cu doi protagonisti atat de carismatici precum Jennifer Lawrence si Chris Pratt, ai fi zis ca Passengers este in mod sigur un mare hit SF. Nici nu ma indoiam de talentul lui Lawrence de a se pune in pielea unui personaj capabil sa trezeasca simpatia publicului prin simpla sa prezenta, fara sa mai vorbesc de farmecul ei natural pe care il imprumuta cu usurinta personajului sau. La fel cum nu ma indoiam de capacitatea lui Pratt de a face dintr-un personaj blue collar clasic unul pe care sa-l placa toata sala, in ciuda defectelor sale evidente, dar umane si numai bune de indragit.

Marketat drept SF, Passengers e mai mult o poveste de dragoste care are loc in spatiu decat o poveste despre spatiu in care se intampla sa se indragosteasca doi oameni. Aflati pe o nava care calatoreste spre o colonie indepartata, Jim Preston (Chris Pratt) si Aurora Lane (Jennifer Lawrence) se trezesc accidental din hibernare cu mult mai devreme decat ar fi trebuit. Cam cu vreo 90 de ani, daca e sa fim aproape rigurosi. Ce urmeaza, dupa primele momente de panica si spaima, sunt o multitudine de cadre curate, clinice, tipice unui film SF, care iti prezinta personajele intr-un mediu aproape propice pentru a-si dezvolta sentimentele.

Nu vreau sa dezvalui felul incredibil de egoist in care se intampla povestea de dragoste dintre Jim si Aurora, doua personaje destinate sa nu se intalneasca niciodata, pentru ca altfel as fi acuzata de un feminism prost directionat. Cum ar putea fi altfel, cand Jim, un mecanic oarecare, se indragosteste brusc, in singuratatea navei care-l poarta catre o destinatie din viitor, de o femeie la care nu ar fi avut acces intr-o zi normala din viata lor?!

Si cu toate astea, Aurora se trezeste, singura cu un barbat necunoscut si un android-barman, jucat de un Michael Sheen care pare sa fie singurul lucru bun la aceasta poveste incredibila (in sensul negativ), si, ce sa vezi, se indragosteste de Jim Preston, singurul om treaz de pe nava, care se intampla sa arate si decent si sa aiba si ceva urme de patratele pe abdomen.

Asa cum am zis, nu vreau sa folosesc spoilere pentru a justifica de ce actiunile lui Jim sunt ATAT de gresite, pentru ca probabil scenaristul a crezut ca e o idee buna sa romantizezi o poveste ATAT de de twisted si sick si sa o faci sa para drept cel mai frumos lucru din univers – oh, dar vai, Jim o iubeste ATAT de mult!

Trecand peste aceste inadvertente, care in viata reala ar fi indepartat si mai mult o scriitoare de un mecanic, filmul e destul de simplu. CEVA se intampla, intriga se dezvaluie treptat, puncte culminante sunt destule, Morpheus e si el pe-acolo, in rolul de sacrificiu clasic, totul in spatiul indepartat din cosmos si gata, reteta e perfecta.

Pentru cata reclama i s-a facut, Passengers parea gata sa intre in randurile stabilite deja de Interstellar si Gravity, dar rezultatul e unul extrem de slab si pe langa subiect. A love story in space does not make a SciFi movie, oricat de mult argintiu ai folosi in decor si oricate clean cuts ar avea imaginile tale.

Passengers intra in cinematografe incepand cu 23 decembrie. Multumesc InterComFilm pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu