Pixels

Postat in Reviewuri de - iulie 23, 2015
Pixels

Dacă mi-ar fi zis cineva că vreodată o să râd la un film cu Adam Sandler de după anii 2000, i-aș fi râs în nas. Dar fiți pe pace, tocmai sunt pe cale să-mi retrag cuvintele…

Ca orice copil crescut în anii ’80-’90, am oareșice habar despre PAC-MAN, Donkey Kong, Galaga, Centipede și Space Invaders, pe lângă multe altele. Pixels aduce la viață toate aceste jocuri sub forma unor extratereștri rău-voitori, și singurii care le stau în cale, în dulcele stil Ghostbusters, sunt niște tocilari vai de steaua lor.

De ce vai de steaua lor? Păi…

Kevin James este Cooper, președintele Statelor Unite. Poate că voi ați zice că nu e chiar așa amărât să fii în Biroul Oval toată ziua, dar Cooper face din treabă asta o corvoadă incredibilă și nu îți ia mult să realizezi că viață lui e una extrem de tristă și plină de probleme.

Josh Gad este Ludlow, un conspiraționist de primă clasă, un tocilar extrem care, de frică guvernului, nu are televiziune prin cablu și încă mai înregistrează telenovele pentru adolescenți pe casete video. I think that’s enough proof!

Nu în ultimul rând, Adam Sandler este Brenner. Un eșuat în viața profesională și personală, tipul instalează televizoare, după ce în copilărie a fost campion mondial la jocuri video.

Michelle Monaghan e și ea pe-acolo, făcând frumos în rolul lui Violet, locotenent-colonel în armată SUA, om de știință cu corp de fotomodel și mamă recent divorțată, iar Pețer Dinklage face rost de o voce extrem de groasă în rolul lui Eddie, trișor și, în general, un enervant și-un răutăcios.

Mai sunt câteva apariții sporadice, cum ar fi Sean Bean, Jane Krakowski, Dan Aykroyd și Ashley Benson, iar dacă vreți să știți dacă Ed Stark moare și aici… Vă las pe voi să descoperiți!

Per total, filmul este incredibil de bun. Cu un scenariu aproape fără goluri de logică sau memorie, Pixels spune povestea unei aventuri fantastice, recreeand un univers magic pentru adulții de acum. Nu îl văd potrivit pentru copiii de azi (e chiar și o scenă în film în care se discută despre diferențele dintre jocurile de atunci și cele de acum), pentru că ei nu pot simți nostalgia pe care o simțim noi acum, privindu-i pe toți eroii copilăriei noastre adunați la un loc, pe marele ecran.

Îl văd, însă, potrivit pentru toți cei care vor să retrăiască emoția primului joc, primului moment în care l-am bătut pe The Big Boss. Îl văd potrivit pentru cei care-și doresc o comedie de vară, deloc ușoară, cu iz de anii ’80. Îl văd potrivit mai ales pentru cei care nu sunt fani Adam Sandler, pentru că în rolul lui Brenner, Sandler e chiar natural și amuzant.

Pixels nu e comedia ușoară care promitea să fie. Thank god! Pixels e un film alert, cu un dialog rapid și inteligent, care spicuieste din cultură pop la viteze amețitoare și care livrează spectatorului râsete după râsete. Printre muzici de anii ’80 și efectele speciale extrem de actuale, printre scene ridicole de acțiune și scene penibile de un romantism îndoielnic, Pixels reușește să mixeze o grămadă de elemente și să se prezinte drept un film reușit.

Pixels intră în cinematografe începând cu 24 iulie. Mulțumesc InterComFilm pentru invitația la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu