Predestination

Postat in Reviewuri de - decembrie 08, 2014
Predestination

Predestination este genul de film peste care dai din greseala, si te capteaza pe vecie. Bazat pe o poveste scrisa intr-o zi, —All You Zombies— de Robert A. Heinlein, filmul se lupta cu calatoritul prin timp si operatiile de schimbare de sex, facandu-te sa te implici, ca spectator, intr-un vartej de emotii si discutii filosofice si stiintifice, si nici macar nu-ti dai seama cat de tare te prinde filmul.

Vazusem deja Predestination, cand l-am gasit dat drept model si argument de haterii SF-ului modern, in special dupa aparitia lui Interstellar. Parerea mea este ca mai bine lasati comparatiile fortate, pentru ca filmele sunt total diferite, si ca subiect, si ca structura, si ca tehnica, si ca ce mai vreti voi, si sa le savurati pe fiecare in parte asa cum merita.

Predestination este despre destinatii, si mai putin despre calatorii. Un fel de scopul scuza mijloacele, daca vreti, adaugand un strop necesar de tragedie si o masura de realism fatal. Simplitatea vizuala a filmului te pacaleste, si in prima faza, povestea se misca usor anevoios si plictisitor, iar fanii SF-urilor care depind de actiune o sa fie confuzi o buna bucata de timp, pentru ca filmul pare sa se scurga intr-o directie incerta.

Elementul thriller e foarte bine construit, pentru ca atunci cand te astepti cel mai putin, planurile povestii incep sa se dezvaluie, si creierul tau se pune in miscare, incercand sa anticipeze directia de mers. Pacat ca directia de mers intuita de tine nu prea se pupa cu ceea ce au creat fratii Spierig, asa ca surpriza e parte integranta din povestea asta.

Aparenta simplitate cu care se joaca regizorii le permite actorilor sa straluceasca. Un Ethan Hawke mai decis ca niciodata este intrecut de o necunoscuta, iar asta nu pare sa-l deranjeze absolut deloc. Mai degraba ma face sa apreciez gratia cu care se lasa in plan secund, permitandu-i actritei sa castige teren in fata publicului. Sarah Snook este o veritabila anonima, dar frumusetea ei cameleonica, de o atemporalitate si asexualitate ciudata si linistitoare, este perfecta in rolul personajului The Unmarried Mother (ca sa pastram numele orignale), si reuseste sa-l domine pe un Ethan Hawke (The Bartender) care, in ciuda faptului ca nu e el punctul central al povestii, reuseste sa contruiasca in jurul ei fara pic de resentiment si cu foarte multa naturalete.

Filosofia din spatele lui Predestination nu e una prea alambicata, si nici science fiction-ul cu care se joaca nu e ceva extrem de deosebit. Filmul isi trage seva, daca mi se permite o asemenea expresie, din puterea actorilor si dintr-o regie extrem de echilibrata. Fara a fi extrem de dificil de inteles, filmul are tendinta de a te pune, totusi, in situatii dificile, si ridica, pe alocuri, probleme interesante si importante. Genul asta de SF e prea putin prezent in cinematografia recenta, asa ca va rog sa nu va suparati prea tare ca am savurat filmul de 4 ori pana sa scriu un review pentru el.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Un comentariu

  • viorel

    spui la un moment dat despre film “fara a fi dificil de inteles…”; m-am uitat de trei ori la el si nu am reusit sa inteleg ce se intimpla; te rog, ajuta-ma; multumesc

Lasa un comentariu