Proud Mary

Postat in Reviewuri de - ianuarie 30, 2018
Proud Mary

Taraji P. Henson e o zeita, nimic mai mult sau mai putin. John Wick a creat un nou mod de a privi asasinul/spionul si o noua metoda de a face un film de actiune, de pe urma careia au beneficiat foarte multi actori, regizori si scenaristi. Taraji P. Henson e Proud Mary, un personaj care mi se pare o combinatie fatala intre John Wick si Jackie Brown/Foxy Brown (pentru fanii anilor ’70 si/sau ai lui Pam Grier), cumva la limita credibilitatii, care e probabil singurul sau defect adevarat, dar mereu gata sa iasa deasupra in situatii extreme.

Poate si coloana sonora, plina de titluri saptezeciste si, deci, nostalgice, poate chiar numele filmului ma face sa ma gandesc foarte mult la Tina Turner si pare ca aceasta asociere aduce un pic din focul celebrei cantarete/actrite pe marele ecran. Lipsesc, din pacate, decorurile si costumele de epoca, dar nu stiu daca filmul ar fi fost mai bun cu ele sau nu.

Din pacate, filmul e inegal si pierdut in scopul sau. Cumva, dupa cateva zile de la vizionare, Proud Mary pare ca vrea sa fie un film despre ceva important – datorii de platit, emotii, sentimente, dincolo de pumni si pistoale, dar fara sa-si faca personajele sa treaca prin experiente care sa-i duca la final. Un fel de “if I wish it hard enough, I can be it“. Ceea ce e un mare pacat, pentru ca se rateaza multe momente cu potetial.

Taraji P. Henson e o actrita extrem de talentata si carismatica, ce poate lua (aproape) orice rol si sa-l faca de neuitat. Exceptie aceasta dezordine din Proud Mary, caci aici pare ca nici ea nu crede ca e bine ce face, sau ca stie ce face, asa ca din povestea asta care ar fi putut sa fie un mare exemplu de autonomie, autosuficienta si autodeterminare iese o mare ciorba.

Initial, filmul mi-a dat impresia ca nimic la el nu e demn de mandrie, ca sa parafrazez titlul original, iar actrita sa parea ca se simte inconfortabil in rolul unei asasine cu constiinta prinsa intr-o telenovela de “will they/won’t they“, cu toate ca spre final ceva a prins viata in el si dadea semne ca ar deveni filmul care ar fi trebuit sa fie. Scene amuzante, urmariri spectaculoase cu masina si scene cu impuscaturi – acele elemente cheie care construiesc un film de actiune la modul basic apar abia catre sfarsitul filmului, si daca ar fi sa evaluez la rece, ar fi trebuit sa apara mult mai des si mai devreme. But, better late than never… Pentru fete, daca ajuta cu ceva, prezenta lui Billy Brown e, ca intotdeauna, fermecatoare si electrizanta. Pentru fanii actorilor de moda veche, Danny Glover is still too old for this shit. Pentru cei in cautare de tinere talente, Jahi Di’Allo Winston pare sa aiba incarcatura emotionala si registrul necesar pentru roluri mai grele in viitor. In ciuda povestii spuse de atatea ori pana acum, Proud Mary e un film pe care il poti vedea fara prea multe regrete.

Proud Mary intra in cinematografe incepand cu 2 februarie. Multumesc InterComFilm pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu