Repentance

Postat in Reviewuri de - septembrie 08, 2014
Repentance

Am avut niste dubii in legatura cu Repentance, pentru ca nu stiam daca e suficient de creepy incat sa merite prezentat la Freaky Friday, sau e doar un mindfuck movie care poate fi vazut in orice zi. Dupa a treia vizionare, cum fac eu cu lucrurile care nu-mi sunt perfect clare, am hotarat ca puteti incepe saptamana bine de tot, cu un thriller psihologic.

Ce m-a determinat sa vad inca un thriller psihologic, care nici macar nu pare atat de bun? Pai, Forest Whitaker. Are omul asta atata talent, si vad ca abia in ultimii ani a inceput sa fie mai bagat in seama, incat ma bucur de tot ce face. Cu mersul lui usor schiopatat, de parca ar fi obosit de viata, cu privirea lui oarecum lenesa, Whitaker ma fascineaza de fiecare data cand e pe ecran, de parca ar fi vreun Adonis nemaipomenit, si eu ma trezesc cu fiecare film mai infatuata si mai indragostita de imperfectiunile sale.

Fara a fi neaparat un film “de negri”, Repentance imbratiseaza un all black cast foarte natural, si actorii sunt extraordinari in relatiile dintre ei. Dialogul curge firesc, nimeni nu e “din alt film”, si chimia e mereu acolo, background story-ul e mereu acolo, evolutia personajelor e continua si, practic, filmul sta foarte bine in picioare datorita unei distributii exceptionale.

Forest Whitaker (care serveste si drept producator al filmului) se evidentiaza, normal, datorita unei experiente actoricesti bogata, dar nu e singurul care se remarca in Repentance. Personajul sau, insa, este uimitor de bolnav, uimitor de singur, uimitor de trist si de nebun, si nebunia asta il face extrem de periculos. Numele sau predestinat, Angel, vine in antiteza continua cu sufletul sau distrus, si din personajul linistit si doar un pic ratacit, transformarea sa e fascinant de urmarit.

Anthony Mackie, in rolul life coach-ului Tommy Carter, ii face fata lui Forest Whitaker, si demonstreaza, inca o data, ca este unul din actorii care-si merita rolurile din CV. Mackie afiseaza cantitatea perfecta de ipocrizie, frica si resemnare, facand din Tommy un egal al lui Angel in materie de vointa si putere.

Pe Mike Epps toata lumea il stie drept amuzant, dar in Repentance omul asta isi deschide un pic orizonturile, si tare bine face! In rolul lui Ben, fratele lui Tommy, Epps este violent, murdar, vicios si sensibil, si isi ascunde “nucleul” personajului atat de bine, incat dezvaluirile finale sunt socante.

Caci da, Repentance, peste elementul horror, este practic un thriller bun, fara twisturi inutile a la M. Night Shyamalan, suficient de intens atunci cand situatia o cere, neiertator in cele mai multe cadre si sensibil peste masura de la inceput pana la final. Filmul aduce un sentiment de autenticitate si realism, totul in timp ce dezbraca o intreaga industrie de mitul ei frumos pictat, si cred cu tarie ca nimeni nu va regreta prezenta trioului acesta puternic pe ecranul lui.

Repentance dezvaluie secrete urate si frumoase deopotriva si schimba dinamici atat de rapid, incat ai mereu senzatia ca urmaresti o poveste intr-o poveste. Fluiditatea filmului este data de naturaletea actorilor in rolurilor lor, dar si de o idee foarte bine pusa la punct, fara goluri si fara scapari, iar filmul, fara a fi nicicand genial, este un thriller presarat cu niste gore de categoria usoara si foarte distractiv.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu