Sin City: A Dame to Kill For

Postat in Reviewuri de - august 22, 2014
Sin City: A Dame to Kill For

Noul Sin City o sa multumeasca multa lume – fanii primului film vor fi satisfacuti, fanii lui Robert Rodriguez vor fi satisfacuti, fanii lui Frank Miller vor fi satisfacuti, fanii comic bookului vor fi satisfacuti, pentru ca, desi Sin City: A Dame to Kill For nu are impactul vizual al primului Sin City, este un film care te darama, la propriu.

Decorul este acelasi – orasul plin de lucruri rele, gata-gata sa te inghita sau sa te umple de gloante, o politie care sta sub papucul raufacatorilor, dar si al politicienilor, baieti rai care nu sunt chiar atat de rai cum ai fi sperat, madame periculoase, copile in cautarea razbunarii si politicieni corupti – adevaratul pericol din Sin City. Filmul este la fel de superb, ba poate chiar mai bine realizat din punct de vedere tehnic, si cunoscatorii lui Frank Miller vor remarca scene si decoruri rupte din comic book aproape cadru cu cadru. Pe mine una m-a impresionat reprezentarea fidela a povestii, dar poate ca cei mai putini familiarizati cu subiectul vor gasi constanta imagistica destul de plictisitoare sau obositoare.

Noroc ca in Sin City mereu se intampla cate ceva, pentru ca raul sta mereu la panda si e extrem de generos atunci cand e cazul sa faca victime.

Primele scene ale filmului sunt cu Marv (Mickey Rourke), la fel de salbatic si dornic de scandal, la fel de fermecator, la fel de periculos. Marv este un caracter aparte, genul acela de baiat rau care nu e foarte rau in sinea lui, dar caruia nimeni nu-i gaseste o utilitate emotionala, ci doar una practica. La fel de pregatit pentru orice, la fel de loial ca intotdeauna, Marv are parte de scene extraordinare alaturi de Nancy (Jessica Alba) si Dwight (Josh Brolin). Cu fiecare dintre ei, Mickey Rourke acceseaza alte parti ale personajului, la fel de profunde, la fel de speciale si surprinzator de emotionante.

Little Nancy Callahan a mai crescut un pic, si stie ca trupul ei valoreaza din ce in ce mai putin. Asa ca Nancy si-l expune cu generozitate, in timp ce incearca sa-l ucida pe dinauntru. Jessica Alba afiseaza nebunie, furie si dezamagire, fara sa uite ca razbunarea e cea care o conduce, fara sa uite ca iubirea e cea care o domina si fara sa uite cat de singura este fara Hartigan. Bruce Willis revine in rolul politistului batran sacrificat pe altarul unei iubiri imposibile si este plin de acelasi farmec care m-a facut si prima data sa ma indragostesc de Hartigan. Vocea lui expresiva, protectoare si blanda e tot ce are nevoie filmul asta pentru a echilibra balanta. Asta si transformarea lui Nancy.

Pe Dwight mi-l imaginam un pic altfel, trebuie sa recunosc, dar Josh Brolin este genul ala de actor care in unele roluri este banal, iar in altele este genial. Dwight interpretat de Brolin oscileaza mereu intre aceste doua stari, pentru ca mi se pare ca-i lipseste determinarea necesara pentru a fi mai mult, dar pe de alta parte, tot balansul asta al puterii este foarte fin sesizat si afisat de Brolin, fara a cadea in patima overactingului inutil. Plus ca scenele sale alaturi de Marv sunt fascinante – prietenie, amuzament si loialitate – ei le au pe toate, si inca ceva in plus, iar scenele sale cu Eva Green sunt atat de incarcate din punct de vedere sexual, incat ma intreb oare cum a lucrat el pe platourile de filmare alaturi de ea…

Fascinanta Eva Green este dama din titlu, iar rolul Avei Lord i se potriveste ca o manusa. Fara sa exagerez, cred ca Eva Green arata identic cu personajul creat de Frank Miller, iar rotunjimile ei perfecte nu vor lasa indiferent pe nimeni din sala. Din pacate pentru mine, Eva Green n-a reusit sa surprinda magnetismul Avei, oricat de mult a incercat si oricat de mult a incercat Dwight (Josh Brolin) sa transmita puterea ei captivanta. Pe el chiar il credeam, atunci cand il vedeam vorbind despre Ava, dar actrita mi-a lasat impresia ca este mult prea rece pentru un personaj atat de intens. Din fericire, insa, a compensat cu figura ei interesanta, rupta parca din filmele noir pe care le-a evocat cu atata usurime, iar machiajul ei perfect a ajutat-o sa intre si mai bine in rol.

In opozitie cu ea, Rosario Dawson s-a intors in rolul lui Gail, la fel de bataioasa, la fel de sexy si de salbatica, dar mult mai intensa si mai emotionala ca in primul film. Dawson a surprins exact cantitatea de sentiment care trebuia expus pe ecran si a dominat scenele ei cu Dwight, fara drept de apel. In ajutorul ei au venit si restul fetelor din Old Town, cu Miho la dreapta ei, si Goldie si Wendy in arena. Devon Aoki a fost inlocuita, din pacate, cu Jamie Chung, careia ii lipseste invizibilitatea primei Miho, dar Jaime King revine in dublul rol, fara a readuce stralucirea si senzualitatea celor doua gemene.

Joseph Gordon-Levitt isi face aparitia in Sin City, la fel de slick cum il stiam, dar putin mai periculos si putin mai nerabdator, jucand un personaj-stereotip. Johnny este genul de baiat pe care nu-l duci la mama acasa, si chestia asta ii sporeste farmecul de o mie de ori. Pun la socoteala si faptul ca este extrem, dar extrem de incapatanat si rezilient, iar aroganta sa are un anume gust – de victorie imbibata in sange, as zice eu, dar asta va las pe voi sa decideti daca e asa sau nu.

Ce este cu adevarat periculos la Sin City: A Dame to Kill For este senatorul Roark. Powers Boothe este cel mai bun villain pe care l-am vazut anul asta. Are perfect dozate inteligenta, nebunia, razbunarea si rautatea, si modul in care alege sa-si expuna puterea in mod public este fascinant. Boothe este hipnotizant pe ecran si mi-e imposibil sa descriu in ce fel are personajul sau acea genialitate machiavelica pe care o astepta Hollywoodul.

Dennis Haysbert il joaca pe Manute, fara a-i surprinde grandoarea si puterea, Ray Liotta este amuzant in rolul lui Joey, sotul infidel, Christopher Meloni este totally forgettable in rolul lui Mort – noroc cu Jeremy Piven, care salveaza cat de cat situatia. Juno Temple o joaca pe Sally, prostituata cu care e incurcat Joey, cu atata dezinvoltura incat sa o vezi in aceasta postura in timp ce-i privesti chipul copilaros devine rapid o problema. Christopher Lloyd e foarte amuzant in rolul lui Kroenig si am impresia ca Lady Gaga e pe cale sa cimenteze o fructuoasa relatie de colaborare cu Robert Rodriguez.

Se intampla foarte multe lucruri in noul Sin City, si ca de obicei, Rodriguez nu-ti da ragaz sa le procesezi pe toate. Personajele par mai putin conturate, mai putin profunde, dar actiunea primeaza, iar asta e foarte important pentru stilul vizual de care se abuzeaza intru placerea privitorului. Filmul reda extrem de fidel volumul A Dame to Kill For, nepermitand abateri sau deraieri inutile, si totul este atat de bine inchegat incat chiar si slaba evolutie a personajelor nu-ti da voie sa nu te distrezi la film.

Sin City: A Dame to Kill For este extraordinar, asa cum ma asteptam. Nu e mai bun, si nici mai rau decat credeam, pentru ca Miller si Rodriguez isi fac intotdeauna de cap, dar cu masura. Mickey Rourke domina fiecare scena in care e. Te indragostesti iarasi de Nancy Callahan. Suferi dupa Hartigan. Eva Green pare rupta din filmele noir. Powers Boothe devine acum antieroul meu preferat. Pe Jeremy Piven vreau sa-l vad in multe, multe filme, iar Juno Temple este foarte ciudat de urmarit in ipostaze atat de sexuale.

Violenta devine din nou frumoasa, si trebuie sa-i multumim combinatiei Miller-Rodriguez. Sangele sare peste tot, si in decorul asta alb-negru care nu preveste nimic bun niciodata, e aproape romantic. Moartea are gust bun, si muzica suna foarte bine in singuratatea care creste in Sin City. Partea buna e ca aici nu stii niciodata ce se va intampla in secunda urmatoare – vei muri sau vei omora pe cineva?

PS: musai de vazut in 3D. Sangele arata cu totul si cu totul altfel in 3D, si viziunea artistica a lui Frank Miller o merita.

Multumesc InterComFilm pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

2 comentarii

  • Abia astept sa-l vad. BIne scris.

    • Sper sa-ti placa, eu o sa-l mai vad inca o data 🙂
      Multumesc si te mai astept pe canapea. 🙂

Lasa un comentariu