Sucker Punch

Postat in Reviewuri de - mai 21, 2014
Sucker Punch

Descris de Zack Snyder drept “Alice in Tara Minunilor cu arme automate”, Sucker Punch este chiar si acum, la trei ani de la lansare, prilej de contradictii si discutii deloc prietenoase.

Mie personal mi-a atras atentia un pseudo-review de pe un site pe care petrec timp in cautare de distractii (teoriile diverselor presupuse conspiratii ma distreaza, Illuminati sunt peste tot, yay!), asa ca am purces la vizionarea filmului, pentru ca relatia mea cu Snyder era una cel putin distractiva. Despre Zack Snyder stii ca, macar din punct de vedere vizual, filmul va fi un spectacol, asa ca nu ma asteptam la nimic mai putin de la Sucker Punch.

Distributia este si ea demna de urmarit, cu o Emily Browning in curs de maturizare, dupa rolul din Lemony Snicket’s A Series of Unfortunate Events, o Abbie Cornish in toiul evolutiei sale, o Jena Malone cat se poate de originala si savuroasa, o Vanessa Hudgens la fel de banala ca intotdeauna si o Jamie Chung total neremarcabila.

Din fericire, restul actorilor acopera deficitul de talent, cu o Carla Gugino care m-a facut sa ma indragostesc iremediabil (si cu un accent ultra-senzual), un Oscar Isaac bolnav si deranja(n)t si un Jon Hamm cu aparitii sporadice, dar consistente.

Trebuie sa admit ca in prima faza Sucker Punch deruteaza, pentru ca are pretentia de a fi atat de prost, incat tu, ca spectator, ai senzatia, dupa film, ca iti este insultata inteligenta. Gagici in fuste scurte sau doar in lenjerie intima, care danseaza senzual, in timp ce se bat cu diversi monstri giganti in Japonia din perioada feudala / soldati germani din primul razboi mondial / orci intr-un castel / roboti. Totul, in timp ce Babydoll (Emily Browning) sare din “univers” in “univers”, incercand sa obtina cheile catre evadarea sa.

Filmul va ramane in amintirea colectiva si datorita unei coloane sonore exceptionale, care beneficiaza si de contributiile actorilor, dar si de piese ale unor artisti deja consacrati, rezultatul final impletetindu-se exceptional de bine cu fiecare secunda din spectacolul vizual ce poarta semnatura lui Zack Snyder si a carui efect este amplificat de vocile lui Bjork, Skunk Anansie, Queen, Emily Browning, Carla Gugino si Oscar Isaac. Tinand cont de faptul ca muzica este elementul care declanseaza “evadarile” in universurile fantastice in care Babydoll castiga lupte bizare, coloana sonora din Sucker Punch este un personaj in sine, o lume in consecinta si un univers prin definitie.

Pentru ca Zack Snyder a vrut sa complice cat de mult s-a putut aceasta poveste, probabil incercand sa acopere faptul ca fete minore, inchise abuziv in institutii care ar fi trebuit sa aiba grija de sanatatea lor mentala, danseaza in costume sumare, sarind din fantezii in fantezii, incercand sa evadeze din realitatile lor sumbre, de multe ori spectatorul este depasit ori de absurdul situatiilor, ori de absurdul spectacolului vizual, ori, pur si simplu, nu mai reuseste sa tina pasa cu ce i se arata pe ecran.

Intr-un fel, expunerea lui Snyder este ingenioasa, apeland de fiecare data la evadari mai mult sau mai putin reale, refuzand sa-si inchida personajele in realitatea sumbra a unui azil. Pentru unii e doar o scuza, iar pentru majoritatea oamenilor nu e nici macar atat, dar cert este ca rezultatul final este un film spectaculos din punct de vedere vizual, instabil din punct de vedere ideologic si infricosator din punct de vedere al realitatii.

Pentru unii, Sucker Punch va fi doar o tentativa esuata de videogame a unui om mare, pierdut in infantilitati de duzina, dar pentru altii va fi un spectacol complet, adunand sub acelasi titlu muzica, efecte, talent, imaginatie si evadare.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu