Sunshine

Postat in Reviewuri de - noiembrie 18, 2014
Sunshine

Danny Boyle e genul de regizor care a incercat cate putin din toate si, de ce sa fiu rea si de data asta, se pare ca a avut succes cu toate incercarile sale. Ma rog, ca sa fiu total subiectiva, exact cum imi place, putine din eforturile sale cinematografice m-au lasat efectiv masca, si chiar si cele care as fi vrut sa-mi placa mi-au lasat o senzatie de “meh”. Si o stiti si voi prea bine – “meh” in arta e totally forgetable.

In pregatirile pentru Interstellar, am revazut o parte din SFurile moderne, in spiritul unei comparatii care sa nu sufere de prea multe sughituri tehnice, in special legate de faulty memory. Printre SFurile vizate a fost si Sunshine, un film pe care nu mi-l aminteam a fi memorabil, in regia lui Danny Boyle, scris de Alex Garland (28 Days Later…, Never Let Me Go, Dredd si viitorul Ex Machina) si cu o distributie deloc neglijabila – Cillian Murphy, Rose Byrne si Chris Evans, si chiar si un Mark Strong e prezent pe langa subiect.

De ce spun pe langa subiect? Pentru ca filmul e cam pe langa. OK, OK, let me stop being a hater today, povestea e fix ce e in trailer, si atata tot. Oh, wow, visuals, o sa spuna fanii genului! Oh, wow, physics, o sa spuna fanii lui I Fucking Love Science! Oh, wow, so what, o sa spun eu, pentru ca nu e arta. Daca vreau pretty visuals, merg la muzeu sa le vad, ca au acolo destule chestii, unele cred ca se si misca, in functie de specificul muzeului, si gata. Nu trebuie sa pretindem ca orice SF cu o tona de efecte speciale menite sa il faca sa arate bine este arta.

Filmul e (sau ar trebui sa fie) o constructie complexa, care impleteste o poveste atragatoare (checked) cu niste personaje care intriga, care te invita sa le descoperi, sa suferi si sa te bucuri alaturi de ele (not so checked), cu o muzica al carei scop e sa creeze o atmosfera specifica si cu un regizor care supervizeaza si-si pune amprenta pe produsul final (definitely not checked). Din toate astea, ramanem doar cu povestea, impiedicata cu brio de regizor.

Danny Boyle reuseste sa-si distruga personajele, care n-au niciun pic de profunzime, care sunt in mod deranjant unidimensionale, cand ar putea sa fie macar relativ complexe. Cillian Murphy e un actor capabil, in cele mai multe din rolurile sale, dar in Sunshine e… pe-acolo. Si ca el, si restul distributiei. De abia am revazut filmul, si tot nu m-am obosit sa tin minte ce face fiecare, daramite sa-mi amintesc cum ii cheama. Stiu doar ca totul pare foarte urgent si grav, datorita privirii maniacale a lui Murphy, apoi trecem intr-o extrema dubioasa, de miel dus la taiere, gratie lui Rose Byrne, si apoi… Dunno, muscles, I guess, pentru ca intervine Chris Evans. And bam! The movie is done. Thank God!

Pentru fanii efectelor speciale, filmelor SF sau ai lui Danny Boyle, Sunshine e de bifat. Heck, pana si eu am crezut ca e de bifat pentru mine. Pacat ca se porneste de la o idee grozava si se rasufla mai rapid decat daca ai sufla peste flacara unui chibrit.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu