#TBT: Battle Royale

Postat in Reviewuri, Throwback Thursday de - august 07, 2014
#TBT: Battle Royale

Inainte de Divergent si inainte de The Hunger Games, a existat un film care a servit drept inspiratie pentru curentul Young Adult distopian care a dat navala in ultimii ani. Battle Royale a aparut in anul 2000 si este unul dintre cele mai bune filme din ultimii ani, daca e sa ne luam dupa Quentin Tarantino (despre care stiti prea bine ca are habar de vreo doua-trei chestii despre filme).

Battle Royale este cel mai celebru film al lui Kinji Fukasaku si nu e lipsit de controverse, o caracteristica tipica a filmelor asiatice. Filmul este de o violenta simpla, primara, neinfrumusetata de efecte speciale sau elemente SF. Dimpotriva, salbaticia si caracterul direct al filmului este ceea ce te izbeste la o prima vizionare, iar elementul soc nu dispare nici macar dupa a zecea.

Filmul aduce in prin plan niste personaje generice, adolescenti tipici macinati de probleme cotidiene specifice varstei, si ii pune in fata unei situatii extraordinare, care dezvaluie rapid the true colors of everyone involved. Cu muzicalitatea specifica limbii japoneze si cu felul lor direct de a se comporta, copiii din film ajung sa faca din supravietuirea asta un joc plin de cruzime si teroare, fara absolut nicio jena fata de privitor.

Da, poate ca Battle Royale ar putea fi acuzat de vina de a mari atractia pentru violenta pura, si intr-o mare masura, fix asta pare a fi scopul filmului. Regizorul Kinji Fukasaku a tinut intotdeauna sa specifice faptul ca filmul este o parabola, destul de directa, la adresa unei societati bolnave, si personal sunt de parere ca acest tip de arta, desi foarte interesant de urmarit, poate sa ricoseze in moduri neplacute pentru un artist care nu e stapan pe tehnica sa.

Din fericire, nu e cazul lui Kinji Fukasaku, care domina ecranul printr-o poveste gratuit de violenta, care nu justifica in niciun fel salbaticii si crime si care tine sa demonstreze boli moderne adanc inradacinate in sufletul si constiinta generala.

Probabil ca de la A Clockwork Orange si Straw Dogs nu s-a mai vazut atata teroare organizata si atata cruzime fara motiv, dar faptul ca Battle Royale este una dintre piesele de rezistenta ale cinematografiei este de necontestat. Nu doar violenta te transforma, nu doar suferinta te provoaca. Limita imposibilului este doar o impresie si e mereu gata de a fi depasita, important e sa gasesti “motorul” potrivit. Iar copiii din Battle Royale gasesc butoanele perfecte pentru asta de fiecare data, indiferent de cat de triste sunt consecintele.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu