#TBT: Mad Max 2: The Road Warrior

Postat in Reviewuri, Throwback Thursday de - noiembrie 20, 2014
#TBT: Mad Max 2: The Road Warrior

Fata de primul Mad Max, care a fost o introducere subtila si tacuta in post-apocalipsa australiana cea fara de combustibil, cel de-al doilea film e mult mai bine realizat, mai ancorat in subiect, mai alert si mai fara lacrimari inutile si siropoase. Un mare plus, zic eu, cu toate ca nici primul nu deborda de sentimentalisme extra.

Mad Max 2: The Road Warrior reia povestea lui Max Rockatansky, unul dintre putinele personaje care a beneficiat de un film al lui, care sa-i permita dezvoltare pe toate planurile, inainte de a-l transforma in action star-ul de care avea nevoie The Road Warrior. Fata de stabilitatea primului film, acest al doilea numar al sagai lui Max este mult mai action packed, plin de energie si de suspans, iar vizual vorbind, George Miller renunta sa se mai axeze doar pe peisaje dezolante, si implica in scene cinetica, efecte speciale, personaje multiple si diverse si o poveste mai legata si mai dezvoltata, in afara personajului sau principal.

In Mad Max 2: The Road Warrior totul este violent – peisajul, oamenii, limbajul, animalele, pamantul. Fara a fi de o violenta gratuita, dar si fara a justifica pe deplin alegerile imorale sau amorale ale personajelor sale, filmul pare sa aiba un singur rol – de a spune o poveste. Partea buna a lui George Miller este ca nu-si transforma oamenii – nu vrea sa ii schimbe in ceva mai bun sau mai rau, si nici nu vrea sa le sape profunzimi artificiale. Nu, George Miller e doar un fin observator al naturii umane, pusa fata in fata cu un mediu ostil, unde se infrunta cu toate lucrurile care vor sa o ucida. Si natura umana, asa slaba si schimbatoare cum e, reuseste sa supravietuiasca, uneori calcand pe cadavre, uneori imbratisand un suflet si, peste toate astea, reuseste sa iasa aproape neatinsa dintr-o batalie aproape pierduta.

Mel Gibson revine in rolul lui Max Rockatansky, un personaj la fel de simbolic ca si genul pe care il reprezinta cu o naturalete incredibila. Poate un pic mai matur, mai insingurat si mai violent, Max isi pastreaza nealterata linia principala a caracterului sau, la fel de puternic, de moral si de sensibil cum il stiam.

Bruce Spence, in rolul lui Gyro Captain, e o aditie interesanta, suplinind lipsa unei parti comice dintr-un film care se vrea a fi mult prea serios, finalizand prin a fi un personaj emblematic si carsimatic, in pofida evidentelor gauri de poveste.

Restul actorilor nu au nume memorabile, dar rolurile pe care le-au interpretat vor dainui pe vecie in memoria cinefililor. Cine ar putea sa-l uite pe The Feral Kid, atat de ciudatel si simpatic in ciudatenia lui, sau pe Warrior Woman, atat de sexy si puternica in acelasi timp? Cum ai putea sa nu te sperii la vedera lui The Humungus sau a lui Wez, si cum ai putea sa nu razi de palmierul de pe capul fetei capitanului din oraselul de langa rafinarie?

Mad Max 2: The Road Warrior este reprezentantul perfect al genului din care face parte, bifand cu brio toate cerintele sale. Desert? Masini “transformate”? Element lipsa? Erou taciturn? O multime de oameni rai? O multime de oameni indecisi, terorizati si debusolati? Si, peste toate astea, nevoia de apartenenta? Oh, yes! George Miller a facut din Mad Max 2: The Road Warrior continuarea perfecta pentru un prolog care, sa fim sinceri, nu promitea deloc multe.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu