#TBT: Mad Max Beyond Thunderdome

Postat in Reviewuri, Throwback Thursday de - noiembrie 27, 2014
#TBT: Mad Max Beyond Thunderdome

We don’t need another hero, ar zice madam Tina Turner (care tocmai s-a serbat ieri si a implinit 75 de ani), dar eu va zic, din contra, we really do! Mad Max Beyond Thunderdome intervine in subiect si, cum altfel, il ia pe Max si-l duce dincolo de orizonturile banuite pana acum pentru un personaj de acest gen.

Ca sa intelegeti la ce ma refer cand spun asta, va rog sa va reamintiti ca, totusi, Mad Max a fost un film, o idee, nascuta in 1979 in desertul Australiei, o poveste ce are drept personaj central unul dintre cele mai extreme tipuri de caracter. Bun, dar rece. Violent, dar sentimental. Nepasator, dar incredibil de loial. Un personaj care, in ciuda trecerii timpului, nu numai ca s-a conturat din ce mai bine, dar a si primit o traiectorie complexa, capabila sa atinga mai multe stari de agregare emotionala.

Intamplarile din Mad Max Beyond Thunderdome au loc la 20 de ani distanta de la primul film, iar inceputurile filmului il au in prim plan pe un Max imbatranit, maturizat si, parca, un pic mai linistit. Intr-un tinut coplesit de boli ale societatii inraite si salbaticite, Max e singurul inconstient care se aventureaza de unul singur sa mantuiasca, fara nicio retinere, comunitati si indivizi.

In Bartertown, Max da peste Aunty Entity (Tina Turner), o femeie mandra si puternica, genul de vis umed al feministelor care considera ca sunt (pe buna dreptate, uneori) reprezentate haotic in arta. Aunty e cruda, si domina aproape tot ce misca in Bartertown, dar dependenta ei (aproape fortata) de combinatia muscle + brain devine rapid evidenta. In ciuda violentei, aparent intretinuta si incurajata de Aunty, femeia asta mi s-a parut genul de rau necesar, care a stiut ce sa dea publicului ce avea nevoie la momentul potrivit, avand ca scop reconstruirea societatii. Pentru asemenea idealuri, Aunty creste rapid in ochii mei, cu toate evidentele ei defecte si mojiciile de care mai da dovada, iar alegerea Tinei Turner pentru rolul asta mi se pare extrem de inteleapta.

Chimia dintre Turner si Gibson este delicioasa de urmarit, ambii protagonisti fiind suficient de ambitiosi, la momentul respectiv, suficient de carismatici si puternici, astfel incat dialogurile dintre ei se transforma rapid intr-un joc de-a soarecele si pisica.

Din pacate, insa, structura lui Mad Max Beyond Thunderdome e ciudata, spre deosebire de celelalte doua filme (nu ca ar fi vreo continuitate intre ele). Dupa ce actiunea din Bartertown se sfarseste, in mod relativ abrupt, Max ajunge brusc intr-o alta comunitate, de copii si adolescenti. Say what?! Ma rog, intamplarile de-aici par sa aiba rolul de a te intreba daca ai baut sau fumat ce trebuie, pentru ca restul filmului devine usor foggy si incalcit, cu legende repovestite si amintiri fragmentate a unor vremuri extrem de indepartate, iar tot ce se intampla in bucata asta de film nu are nicio treaba cu ce s-a intamplat pana acum.

As fi vrut sa spun ca e mai bun decat cel de-al doilea film, dar din pacate stilul disruptiv al lui Mad Max Beyond Thunderdome  e foarte confuzant pentru mine. Povestile care merg intr-un fel paralel care se intersecteaza fara motiv ametesc spectatorul si ma fac sa am senzatia ca ma uit la doua filme diferite. Singularitatea seriei si particularitatile sale din ce in ce mai custom cu fiecare film face din universul lui Max ceva care te poate surprinde la orice pas, in ciuda statutului de cult pe care il are trilogia.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu