#TBT: Pulp Fiction

Postat in Reviewuri, Throwback Thursday de - aprilie 10, 2014
#TBT: Pulp Fiction

Pentru a vedea si a scrie despre Pulp Fiction am nevoie de o anumita stare, si starea asta s-a activat aseara. Acesta este primul film pe care l-am vazut la cinema (stiu, stiu, am parinti iresponsabili), si inca imi amintesc fascinatia pe care am simtit-o cand am vazut prima oara posterul cu Uma Thurman deasupra Cinematografului Central.

Cred ca e primul film care m-a invatat vreodata ca diversitatea si excentricitatea nu sunt niste lucruri de care sa-ti fie rusine. Primul film (in afara de cateva seriale vizionate pe bucati, ca deh, asa se “cumparau” serialele pe vremea aia) care m-a invatat despre pop culture si care m-a facut sa vreau sa acumulez cat mai multa. Primul film in care gusturile eclectice in materie de muzica ale lui Tarantino mi-au inspirat nevoie de a sti cat mai multe si a acumula cat mai multe melodii, genuri, artisti. Pulp Fiction e, pentru mine, o bomba de informatie, in primul rand, si apoi genialitate tarantiniana pe paine.

Cine ma cunoaste stie deja cam cat de obsedata sunt de munca lui Quentin Tarantino, si ca mult timp Pulp Fiction a fost pe primul loc in preferintele mele (acum se cam bate cu Django Unchained, dar doar in anumite zile).

Pulp Fiction este un film neo-noir cu si despre gangsteri, care mixeaza dezordonat, dar fascinant, violenta fizica si verbala, umor si ironie, dialog rapid, o poveste non-liniara si o avalansa de referinte la adresa cinematografiei, muzicii si culturii de tot felul. Lucrurile se intampla pe toate planurile, haotic si captivant. Eu n-am stiut de ce sa ma indragostesc mai tare. De Mia (Uma Thurman), nevasta de gangster dependenta de droguri si viata? De Vincent (John Travolta), un bataus cu pretentii de om cult, dar la fel de moale in prezenta unei femei superbe sau a unui cadavru? De Jules (Samuel L. Jackson), care te poate face sa crezi ca meniul de la McDonald’s e, de fapt, o predica din Biblie? De Butch (Bruce Willis), pe care mandria nu-l lasa sa piarda?

E greu sa aleg un moment-cheie in Pulp Fiction, sau un personaj-cheie. Totul se “leaga” atat de bine, incat nu are rost sa poveste ceva, dar pot sa garantez ca, peste ani si ani, singurul lucruri care vor ramane in amintirea tuturor vor fi scenele iconice din film. Vincent si Jules discutand despre Royale with Cheese. Discursul lui Jules. Vincent si Mia dansand twist. Mia tragand heroina pe nas. Captain Koons (Christopher Walken) marturisindu-i lui Butch unde a pastrat ceasul de aur al tatalui sau timp de doi ani. Scena in care Marsellus Wallace (un Ving Rhames hipnotizant) si Butch se razbuna pe barbatii care ii capturasera in casa de amanet. Honey Bunny (Amanda Plummer) si Pumpkin (Tim Roth) drept cei mai prosti hoti din univers.

Pulp Fiction este un film care a creat controverse. Este violent, ofensator si foarte in your face in cele mai multe momente, dar pentru fanii lui Quentin Tarantino asta inseamna doar curaj si creativitate. Unii se pot simti jigniti de numarul de “fucks given” (265 la numar, un total de 99 de minute, cu o medie de 2.71 fucks/minut), sau de cate ori auzi “nigger” in film. Pentru ca pare atat de real, Pulp Fiction poate fi savurat ori la nivel de guilty pleasure, ori la nivel de material de studiu pentru fanii cinematografiei recente, pentru ca rezultatul final este atat de bine inchegat, incat nu ai ce reprosa regizorului. De la actorii foarte bine alesi, pana la decorurile perfect alese, de la hainele pe care le poarta personajele si pana la muzica extrem de variata, Pulp Fiction este si va fi un punct de referinta in cinematografie.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu