#TBT: The Craft

Postat in Reviewuri, Throwback Thursday de - octombrie 17, 2013
#TBT: The Craft

Inainte de clasicul Mean Girls, dar dupa Heathers si Clueless, The Craft se pozitioneaza perfect drept corespondentul feminin al lui The Lost Boys. Doar ca e cu vrajitoare in loc de vampiri. In rest, aerul usor campy tipic anilor ’90 se mentine si astfel, The Craft reuseste sa ajunga un film cult, fara prea mult effort.

The Craft e impanzit de metafore, despre ce e bine si ce e rau la varsta alegerilor proaste. Avem, ca de obicei, the new kid in school si un grup (de 3, ca de obicei) de outcasts care vad in noua colega o potentiala membra a “cercului” lor dubios. Evident, the new kid se indragosteste rapid de un tip popular (un Skeet Ulrich pre-Jericho si cu dintii strambi), care o face sa sufere si care declanseaza, practic, seria evenimentelor care duc la pieirea lor. Sau ceva pe-acolo. Pentru ca, asa cum am zis, filmul e o metafora.

Trebuie sa fii atenta; sa nu ai incredere in baieti; uneori nici prietenele tale nu iti sunt prietene; nu trebuie sa fii rautacioasa cu nimeni; nu trebuie sa cauti sa te razbuni si tot asa. Practic, in liceu trebuie sa fii cuminte si sa nu te bagi in seama cu nimeni. Eh, daca as fi vazut eu filmul asta in liceu…

Robin Tunney, la inceput de drum, joaca personajul principal. In scris, pare ideal, mai ales ca la final da semne ca si-a invatat lectia. In realitate, actrita este mai mult decat seaca si prea putin credibila in rolul care i-a fost oferit, asa ca nu reuseste sa faca din Sarah protagonista care trebuia sa fie.

Neve Campbell are momente de sclipire, pe care le poti observa mai des in cariera ei de dupa The Craft, dar uneori pare destul de plictisita de scenariu, asa ca din ce are de facut iese un mic amestec fara gust. Rachel True se face placuta, dar rolul nu-i permite sa aprofundeze relatia cu spectatorul. Skeet Ulrich e genial in scurtul timp in care apare in film si mi s-a parut foarte bine ales pentru The Craft, atat din punct de vedere fizic, cat si din cel al talentului pe care-l demonstreaza.

Adevaratul star, insa, este Fairuza Balk. Subapreciata si inainte, si dupa The Craft, reuseste sa inglobeze in personajul ei disperarea si nebunia si speranta nelimitata a lui Nancy – o fata hartuita de colegii ei, cu o viata deloc idilica acasa si ai carei parinti o ignora sistematic. La finalul filmului, ajungi sa iti pese de ea mai mult decat de Sarah. Pentru Fairuza Balk a fost usor sa transforme un personaj cliseic intr-unul de care iti pasa si pentru asta cred ca merita mai multe laude decat intregul cast si intreaga echipa de productie.

Robin Tunney a primit un rol simplu, pe care nu a gasit modalitati sa-l dezvolte si nici macar nu a reusit sa-l joace intr-o maniera incitanta, in asa fel incat sa-si castige audienta. Plusand cu faptul ca la sfarsit incepe sa isi demonstreze autosuficienta, Sarah devine din reprezentanta unei generatii o banalitate, e de inteles faptul ca Nancy a avut loc sa creasca in inima fanilor.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu