#TBT: The Matrix

Postat in Reviewuri, Throwback Thursday de - februarie 12, 2015
#TBT: The Matrix

There was a time when the Wachowski brothers were the epitome of cool, slick sci-fi.

Unfortunately, that time has passed, după cum recunosc chiar ei. La o săptămână după ce am văzut Jupiter Ascending, un film mai mult decât distractiv, aș zice eu, dar cu prea puține teme care să-ți dea de gândit și prea superficial că să devină vreun hit instant, m-am gândit să trec în revistă (probabil) cel mai cunoscut proiect al fraților.

The Matrix a fost, la vremea lui, fix ceea ce avea nevoie cinematografia. În anul de grație 1999, Keanu Reeves era o vedetă de calibru mare, iar Carrie-Anne Moss exemplifica perfect fata anilor ’90 – leather-clad semi-bimbo, cu atitudine și inteligență, și ceva karate pe lângă. Îl pun la pachet și pe domnul Laurence Fishburne cu seriozitatea lui spectaculoasă, și nu îl uit nici pe Hugo Weaving, cu “standardismul” sau sălbatic, și aș zice că frații Wachowski au avut pe mână un mix bun.

Primul lucru pe care-l observi în The Matrix, și unul dintre cele care rămân pe veci cu tine e aspectul specific anilor ’90 – acel gen de evocare a viitorului incert, culoarea ușor verzuie, uneori mult prea închisă, a cadrelor, un decor întunecat care nu prevestește nimic bun, dar care are totuși un anume slick factor care te atrage și te fascinează.

La o primă vedere, Neo al lui Keanu Reeves poate fi suspectat de incredibilitate – actorul pare că livrează replicile într-un mod specific tipologiei surfer dude, care l-a făcut celebru. La o vizionare mai atentă, însă, Neo începe să devină credibil în rolul său de salvator-neașteptat-al-omenirii-căruia-nu-îi-vine-să-creadă-ce-i-se-întâmplă-drept-urmare-reacțiile-sale-sunt-incongruente-cu-normalitatea-altora. Adun la asta și faptul că domnul Reeves este un action star în adevăratul sens al cuvântului, și iată cum Neo se transformă din… Nimic în cineva.

Tranziția lui Neo de la reluctant nobody până la stadiul de unlikely hero este foarte bine documentată de frații Wachowski, care par să nu uite nicio clipă de faptul că Neo și doar Neo e cu adevărat important în poveste, iar restul personajelor sunt fie de umplutură, fie de un antagonism atât de urât, dar atât de necesar.

Singur Morpheus, interpretat de un Laurence Fishburne care te captivează cu fiecare scenă, ar putea să îl (aproape) egaleze pe Neo, atât în cunoștințe, cât și în libertate, scop și importanță. Pe lângă ei doi, prezența lui Trinity (Carrie-Anne Moss) pare mai degrabă o balanță echilibrată forțat în ecuația genului și un must have al Hollywoodului în materie de relatabilitate socială (mă refer aici la nevoia imperioasă a cetății filmului de a asocia unui erou și o parteneră de năzbâtii), îndeplinind cu brio fanteziile băieților post-Hackers, dornici de fete rele care se pricep la tastatură.

Agent Smith (Hugo Weaving) adună în el toate reacțiile și sentimentele programabile. Cel mai calculat villain pe care l-am văzut vreodată, cu zero emoții și 100% intensitate, toate puse în slujba unui rol care în aparență nu permite nimic, dar în esență oferă totul. Felul în care Weaving alege să-și joace scenele, inclusiv cele de luptă, cu acea gravitate neclintită a unui robot bine construit, face din personajul său unul de referință în cinematografia contemporană.

Discuția despre The Matrix n-ar fi completă fără să pomenesc și de efectele speciale, care sunt cu totul speciale. În 1999, nimeni nu auzise de frații Wachowski, dar după acest mic efort al lor, nu cred că a rămas suflet de om care să nu fi auzit măcar de spectacolul din The Matrix. Uneori simple, deghizate în 0 și 1, alteori complexe, evocând un H. R. Geiger mult simplificat, sau încetinind timpul până la absurd, efectele folosite de frații Wachowski au devenit un simbol, dar și o modă între cineaști. Efectul acum cunoscut sub numele de bullet time este, probabil, unul dintre cele mai celebre realizări ale filmului – sunt convinsă că sunt puțini cei care nu știu ACEA scenă celebră cu Neo și gloanțele care-l “ratează”.

În materie de sunet, Dane A. Davis a “construit” în jurul filmului toate sunetele necesare pentru a exprima frica, viitorul, necunoscutul, teama, iubirea, rebeliunea, furia și determinară, iar Don Davis a “împletit” peste ele muzica necesară pentru momentele-cheie. Pe lângă seriozitatea acestei coloane sonore originale, filmul se mai ajută și de câteva formații moderne pentru a respecta, practic, actualitatea lui ’99, și astfel se pot auzi ocazional niște Rammstein, Marilyn Manson, The Prodigy sau Rob Zombie.

Niciun film al fraților Wachowski nu e complet fără nițică mitologie, și credeți-mă când spun – frații știu doctrinele și legendele destul de bine. Budism, creștinism, hinduism, iudaism și gnosticism – frații Wachowski trec prin toate, spicuind din ele fix elementele cele mai importante, care ies cel mai ușor în evidență și care pot servi cât mai bine scopului lor final. The Matrix este, de asemenea, unul din reprezentații de seamă ai cyberpunkului, trăgându-și seva din Neuromancerul lui William Gibson, dar și din operele lui Philip K. Dick. Akira e iarăși una din sursele (recunoscute de către frați) de inspirație, dar și Ghost in the Shell pare să fie evocat, destul de evident, aș zice eu, în anumite scene. Să nu uităm de nenumăratele referințe la Alice’s Adventures in Wonderland a lui Lewis Carroll, câteva hinturi la Metropolis și 2001: A Space Odyssey, și ai zice că frații Wachowski au făcut un mare party în filmul lor, unde au invitat pe toata lumea.

Cu toate că ar putea părea ușor copiat, așa plin de referințe și inspirații, The Matrix are avantajul că adună multe idei, și le da un scop comun, un corp care să le susțină pe toate și să le atribui un anumit rol, fără a sublinia prea mult diferențele dintre ele. Până la urmă, coerența fraților Wachowski transformă povești bine cunoscute într-o mitologie completă de rit nou, asigurând noii legende o fluiditate incredibilă și un realism aproape palpabil.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu