#TBT: Unbreakable

Postat in Reviewuri, Throwback Thursday de - august 21, 2014
#TBT: Unbreakable

Inainte ca M. Night Shyamalan sa ajunga de rasul curcilor, el facea si filme bune. Subiectul din Unbreakable este unul extrem de intrigant, in special pentru comic books buffs, iar felul in care e abordat si expus “taie” un pic din extreme geekiness care ar putea aparea in urma vizionarii filmului. M. Night Shyamalan reuseste sa echilibreze foarte bine balanta supranatural-normal si expunerea sa reproduce fidel game emotionale intregi, fara a da senzatia ca imposibilul acela nu poate fi atins.

Bineinteles, faptul ca in rolurile principale sunt doi tipi care emana talent prin fiecare por ajuta foarte mult un scenariu care, poate daca era scris de cineva mai putin experimentat, ar fi ajuns probabil un fel de The Night of the Living Dead 1043 sau ceva similar.

Bruce Willis face din nou echipa cu regizorul preferat al plot twisturilor inutile si, in rolul lui David Dunn, aduce iarasi drama exagerata pe marile ecrane. E oarecum simpatic sa-l vezi pe batranul Willis doborat de probleme maritale, probleme morale si probleme existentiale, stiind ca a facut o super-cariera jucand in roluri de actiune umoristica (sau umor actionat), dar figura asta a tatalui-sot i se potriveste tare bine. Nemaivorbind de faptul ca rolul lui David Dunn (aliteratia e jucaria preferata a creatorilor de benzi desenate, dar asta stiti deja) ii permite ceva mai multa profunzime si dramatism decat “pow-pow”, doi pumni in ochi, trei gloante-n coaste si “la revedere”. Ba chiar mi se pare ca rolul il lasa pe Bruce Willis sa straluceasca in toata splendoarea sa de actor dramatic nebanuit, fara a-i stirbi vreun pic aura de action movie superstar.

In antiteza perfecta cu el, dar la fel de calculat, Samuel L. Jackson este antieroul ideal. Fara rautatea intrinseca a unui villain care are motive, poate doar manat de ceea ce n-a avut vreodata, Elijah Price combina, in mod fatal, nume biblice si motivatii umane, ambele fara legatura cu personajul, dar cumva foarte coerente cu restul filmului. Mi se pare extraordinara chimia dintre David si Elijah, fiecare un taciturn in cutiuta lui, fiecare o reflexie a celuilalt. Unul bun, unul rau. Unul alb, unul negru. Unul fara par, unul cu foarte mult par. Ambii calculati, oameni de cuvinte putine si de trairi intense. Oameni care nu-si justifica violentele prin motivatii ascunse, oameni care nu se cauta decat pe sine. Si este extrem de superb sa urmaresti fiecare scena dintre cei doi, pentru ca fiecare scena iti dezvaluie tot mai mult din personaje. Se completeaza si se pun in valoare unul pe celalalt, devenind din ce in ce mai evident faptul ca sunt doar doua jumatati ale aceluiasi intreg.

In retrospectiva, filmul pare, alaturi de The Sixth Sense, una dintre capodoperele lui M. Night Shyamalan, pentru ca imbina perfectiunea vizuala cu sofisticatele momente de suspans la care se pricepe atat de bine regizorul, aducand in fata simplitatea actoriei si intensitatea emotiei pure prin niste artisti complecsi. Unbreakable este o dovada de echilibru regizoral, dar si scenaristic, care nu permite loose ends, dar nici exprimari prea calculate, care prinde spectatorul in mrejele unei posibilitati pana acum credibile doar tocilarilor iubitori de comic books si care insereaza privitorul intr-o lume putin probabil, poate nu la fel de violenta cu ce suntem obisnuiti in benzile desensate sau la Hollywood, dar in mod definitiv umbrita de perspectiva unui bad guy permanent si a unui erou reticent.

Unbreakable reitereaza mitul lui Superman, reinterpretandu-l in mod propriu si personal si permitand unui erou care nu se stie erou sa ajunga in punctul sau maxim.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu