The Captive

Postat in Reviewuri de - septembrie 01, 2014
The Captive

Atom Egoyan este genul de minte care te fascineaza. Mereu imprevizibil, cu subiecte deranjante si deloc usurele, filmele sale iti lasa si o senzatie aparte, iar The Captive nu se abate de la aceasta tendinta. Cu toate ca poate parea ca filmul duce lipsa de “motor” de star power, The Captive are un ritm al sau in care se dezvolta si se dezvaluie, ritm care nu necesita neaparat numele lui Liam Neeson, chiar daca subiectul e similar.

Ryan Reynolds, in ceea ce se vrea a fi unul dintre cele mai serioase roluri ale sale, este un tata disperat, in cautarea fiicei sale. Pana aici, ati putea spune, nimic original, doar ca, fara a imprumuta seriozitatea ridicola a unui personaj care duce totul dincolo de limite, reuseste sa fie relativ credibil intr-un rol care nu prea il solicita.

Scott Speedman e si el in peisaj, cu aceeasi mina usor mirata si depasita de situatie cu care eram obisnuiti si pana acum (mai ales pentru persoanele care au trecut prin Underworld si Felicity), cu aceeasi figura care pare lipsita de chef si energie, si acelasi rol de atotstiutor agasant si pierdut in spatiu. But hey! Macar e fidel tiparului, nu?

Pe Rosario Dawson ma bazam si, in cele cateva secunde cat a aparut pe ecran, a fost fix cum o stiam – bataioasa, puternica, inteligenta, plina de calitati utile intr-un astfel de film. Incepe sa-mi placa typecastul, si asta e un lucru bun, nu, mai ales ca Nicole este genul de personaj care ar putea fi cu usurinta adorat de femei si barbati in aceeasi masura.

Pe Mireille Enos o stiu din World War Z, unde tot Lane o chema, doar ca nu Tina, ci Karen, si trebuie sa spun ca tot nu-mi place de ea, si pace. Da, intr-un fel, joaca bine drama parintelui care-si cauta fiica, dar pe de alta parte, nu e deloc potrivita in rol, ceva ii lipseste si I can’t put my finger on it. Ce pot aprecia, insa, la ea, e faptul ca e foarte credibila in micile ei manii, si reuseste sa aduca emotia in cuplul pe care il formeaza cu Matt (Ryan Reynolds).

Surpriza cea mare a fost Kevin Durand. Coleg de platou cu multa lume, inclusiv cu Deadpool (Ryan Reynolds), Durand este fascinant in rolul ticalosului perfect. Cizelat, manierat, sensibil, crud si periculos, Durand infloreste in rolul lui Mika mai mult ca oricand. Transformarea sa este spectaculoasa, pachetul de muschi dispare si in urma sa ramane o persoana incredibil de alunecoasa, cu par grizonat si fapte reprobabile.

Alexia Fast completeaza un tablou deranjant, si faptul ca este incredibila in rolul lui Cass Lane ridica foarte multe semne de intrebare privitorului.

The Captive este un subiect greu de digerat, ajutat foarte mult de muzica lui Mozart si de intinsurile de zapada alba, ajutat de o tehnologie careia nu i se dau detaliile cu acuratetee, dar care reprezinta mereu the bad guy din spatele ticalosului rezident si ajutat de o viziune usor indecisa, dar capabila.

Ce as avea cu adevarat sa reprosez filmului este ritmul. Actiunea se petrece la pas marunt multa vreme din film, dar cand ar fi nevoie sa se accelereze, lucrurile raman la aceeasi viteza imposibila. La fel, cand ai crede ca intensitatea cere multa atentie la detaliu, esti servit cu schimbari rapide de timp si spatiu, iar asta e debusolant cam pana la jumatatea lui The Captive, cand incepi sa intelegi felul de a gandi a lui Atom Egoyan si pur si simplu te lasi pe mana lui.

Multumesc OdeonFilm pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu