The Girl on the Train

Postat in Reviewuri de - octombrie 05, 2016
The Girl on the Train

Ca sa continuam si in 2016 seria antagonistelor captivante, The Girl on the Train vine sa gadile orgolii de femeie razbunatoare, cumva in directia inceputa de Gone Girl, dar cu suficienta autonomie si personalitate. Daca intalniti pe undeva comparatii inutile, intre cele doua, fiti pe pace, ca nu-si au locul – daca Gone Girl a fost un esec pentru mine, pentru ca David Fincher si-a batut joc de inca o carte grozava, The Girl on the Train e ce ar fi trebuit sa fie filmul acela.

Suspans, mister, drama, suferinta, neasteptat, tarie si slabiciune, toate intr-un singur film, and more. Adunand si o distributie celebra, in care personajele secundare construiesc povestea mai mult decat o face personajul principal, The Girl on the Train a fost o experienta care mi-a creat dependenta de la inceput pana la final.

Emily Blunt, in rolul titular, este Rachel Watson, o femeie care a pierdut totul si aproape se pierde pe sine. Redescoperirea ei se face lent, impiedicat, dar reusita ei e cu atat mai spectaculoasa. Ce m-a deranjat a fost neconcordanta dintre vocea si tonul lui Blunt, neobosita ei sfarseala si renuntare, care nu s-au potrivit nicio secunda cu aspectul ei poker face. Maybe it’s just me, dar in majoritatea timpului Emily Blunt parca nu avea nicio reactie. Era obositor sa ma concentrez doar pe voce si cuvinte pentru a-i intelege personajul, dar pana la urma, povestea a capatat momentum si m-a miscat dincolo de lipsa evidenta de emotie.

Haley Bennett este Megan Hipwell, a carei disparitie declanseaza o serie de evenimente incalcite si tragice in acelasi timp. Pentru o buna bucata de film, Megan e ceea ce a fost, ar fi putut sa fie si si-ar fi dorit sa fie Rachel, iar incursiunea in viata ei dezvaluie secrete obositoare. Bennett nu e vreun talent magnific, dar face din acest rol standard unul chiar placut.

Acelasi lucru se poate spune si despre Rebecca Ferguson, actuala sotie a fostului sot al lui Rachel. Anna Watson e genul de femeie care le are pe toate, mai putin emotia cuceririi. E in permanenta antiteza si cu Rachel, dar si cu Megan, dar pana la final descopera ca viata ei nu e limitata la curtea in care traiesc ea si sotul ei.

In rolul fostului sot al lui Rachel si al actualului sot al Annei, Justin Theroux pare genul acela de silent force. In prima faza, e aproape neobservabil, dar pe masura ce trece filmul, Tom Watson ajuta restul personajelor sa descopere lucruri noi care le influenteaza destinul. Din pacate, fata de Theroux am aceeasi observatie ca si in cazul lui Haley Bennett – felul aproape clinic in care si-a jucat scenele nu e de inteles decat in ultimele 5 minute din film.

Restul distributiei, formata din spectaculaosa Allison Janney, o Laura Prepon mai grava ca niciodata, o Lisa Kudrow la fel de fresh ca intotdeauna, un Luke Evans care va deveni our favorite bad boy si un Édgar Ramírez absolut delicios, contribuie la echilibrul de forte intre star power si povestea filmului.

Filmul este de-a dreptul captivant, de la inceput pana la sfarsit. Chiar momentele in care The Girl on the Train iti da impresia ca se misca greu pot fi justificate – contextul e bine conturat, povestea se construieste de la sine, fara graba, iar personajele se lupta cu atat de multi demoni deodata, incat lentoarea asta nu mai inoportuneaza pe nimeni. Tate Taylor, regizorul filmului, nu se grabeste in a-si livra personajele in punctul final, ci mai degraba asteapta sa prinda coaja, as zice eu, pentru a vindeca rani vechi in mod organic, ceea ce da un aer aparte filmului.

The Girl on the Train intra in cinematografe incepand cu 7 octombrie. Multumesc Freeman Entertainment sGrand Cinema & More pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu