The Hunger Games

Postat in Reviewuri de - septembrie 25, 2013
The Hunger Games

“Grandios” e cuvantul care descrie foarte bine acest prim episod din seria The Hunger Games. Da, e inevitabila comparatia cu Battle Royale, dar dupa ce se scurge suficient timp intre vizionare si ganditul la film, iti dai seama ca e doar un singur punct comun si atat. Iarasi, e inevitabila comparatia cu materialul-sursa, romanul lui Susanne Collins, dar plusurile si minusurile sunt dictate de nivelul la care e imersat fiecare fan in universul lui Katniss Everdeen.

Lumea distopiana din Panem are, probabil, drept cel mai cunoscut competitor lumea orwelliana din 1984. Fara sa ai parte de o introducere elaborata, o cunosti pe Katniss, evenimentele majore din viata Districtului 12 (unde s-a nascut) si din viata intregii natiuni. Afli ce fel de viata duc locuitorii Panemului, afli despre Reaping si tribute, despre legile scrise si nescrise care le guverneaza viata, despre opulenta Capitolului si cruzimea conducatorilor din ei.

Personal, sunt de parere ca Jennifer Lawrence este foarte bine aleasa pentru rol. Faptul ca nu e (nu era, la momentul respectiv) un house-hold name, cum e Chloë Grace Moretz, Emma Roberts sau Dakota Fanning, o ajuta sa fie asociata cu un personaj curajos, caruia nu ii e teama sa-si arate slabiciunile, preferintele si iubirile in fata unui ecran. Mi-au placut independenta ei, alegerile ei (chiar si cele proaste) si faptul ca era mereu constienta de imperfectiunile ei. Katniss Everdeen e cel mai uman personaj al cinematografiei americane din ultimii ani (si aici ma refer strict la sectiunea Young Adult).

La fel de personal, cele doua personaje masculine (Peeta si Gale) sunt foarte seci, cam fara culoare si personalitate. Katniss e prinsa intr-un triunghi (isoscel, as zice) nedemn de calitatile ei, asa ca mare parte din savoarea filmului va fi data de alegerile din viata ei personala.

Dintre personajele care se fac remarcate trebuie mentionat Haymitch (jucat fenomenal de Woody Harrelson), amuzant si enervant in acelasi timp, arogant si curajos, in el vad o reflexie a salbaticiei lui Katniss, daca te uiti atent. Cinna (supriza placuta a venit din partea lui Lenny Kravitz) nu e suficient utilizat in film, dar per total personajul este ceea ce ar trebui sa fie – mentorul/suportul lui Katniss. Effie Trinket (sa n-o recunosc pe Elizabeth Banks!) e naiva, boema, stupida si flamboyanta, un spectacol vizual e toata garderoba ei si, in echipa cu Haymitch, serveste si scopului de comic relief.

Personaje inutile? Check! Mama lui Katniss si sora ei, Prim. Desi, ca sa fiu perfect sincera, scena in care Katniss se ofera voluntar in locul surorii ei e sfasietoare…

Personaje neasteptate? Check si aici! Seneca Crane, stapanul absolut al odiosului. Cu Caesar Flickerman (geniul lui Tucci nu e mort) am o relatie de love-hate. Claudius Templesmith mi-a dat senzatia ca-l privesc pe un Dan Diaconescu mai cu staif. Povestea lui Rue e atat de tragica si frumoasa in acelasi timp, ca si povestea lui Thresh.

Katniss Everdeen a venit de nicaieri, inarmata cu un arc, si a luat toata lumea cu asalt. Nimeni nu se astepta ca din Districtul 12 sa rasara o femeie increzatoare, puternica, impulsiva si luptatoare. Replica în care îți dai seama că tot ce ai vazut pana acum care sa fie despre un viitor distopian îi aparține lui Caesar:

Hope is the only thing stronger than fear.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu