The Walk

Postat in Reviewuri de - septembrie 30, 2015
The Walk

Am mare incredere in puterea lui Joseph Gordon-Levitt de a-si construi personaje memorabile, chiar si pentru un public restrans ca al sau, asa ca The Walk, un proiect in aparenta neinsemnat, cu semnatura lui Robert Zemeckis la regie, mi-a suscitat interesul de la prima vizionare a trailerului.

Fara sa fiu deloc dezamagita, The Walk este mai mult decat simpla prezenta a lui Gordon-Levitt, care devine doar o mica rotita in marea poveste a lui Zemeckis. Filmul functioneaza ca un tot unitar, in pofida subiectului neasteptat, si pare sa capitalizeze cu brio toate emotiile spectrului uman.

The Walk incepe ca un film despre imposibil, sprijinindu-se de nebunie si transformand-o in arta, dar dupa primele 15 minute depaseste rapid granitele auto-impuse si devine ceva mult mai mult, ceva neasteptat, atat pentru spectator, cat si pentru spectacol. Caci da, filmul lui Robert Zemeckis se metamorfozeaza in cel mai frumos, nebun, profund si gratios spectacol pe care l-am vazut in acest an la cinema.

Cum altfel as putea vorbi despre un film care vorbeste despre arta, artist si spectator intr-o maniera noua, proaspata? Un film despre emotie, pasiune, ambitie si determinare? Un film despre nebunie si curaj, sfidare si limite?

The Walk este tot acest sir de povesti, spuse de un singur om. Monologul elocvent al lui Philippe Petit (jucat de un Joseph Gordon-Levitt pe care il prevad a fi un viitor Gary Oldman – o alta mare iubire de-a mea) este maiestuos si revendica atentia si emotia publicului intr-un fel care ii este greu accesibil salii de cinema. Actorul reuseste, in simplitatea rolului sau, sa fie un artist desavarsit, desi la prima vedere ai fi tentat sa treci cu vederea un astfel de rol. Dar nu – Gordon-Levitt pare sa fie nascut pentru a juca astfel de roluri. Roluri care incita si care te domina, roluri care cer inaltime si grandoare. Iar Philippe Petit are inaltime si grandoare, si mai are si gratie, si ambitie, si pasiune.

In rolul lui Philippe Petit, un om care chiar a existat, pentru cei care inca se mai indoiesc, Joseph Gordon-Levitt s-a transformat in personajul sau, adoptandu-i stilul, ideile si viata. Restul filmului este construit de CGI, pornind de la fascinantele scene de deasupra New York-ului si terminand cu viziunea finala a Turnurilor Gemene. Intr-o tentativa, reusita de altfel, de a relata o biografie, Zemeckis s-a jucat un pic si cu nationalismul americanilor, aducandu-le aminte de aceste relicve ale istoriei care au stocat atatea momente memorabile.

Adunand in el comedie, suspans si drama, The Walk este acel gen de film care ar trebui sa fie obligatoriu in primii ani de viata. Este o lectie care ne invata umilinta, dar si stoicismul. E o lectie care ne povesteste despre artistul din noi, dar si despre arta care ne creeaza. Si poate suna ciudat, dar e o lectie de care imi pare rau ca am invatat-o atat de tarziu. Imi pare rau ca The Walk nu mi-a fost disponibil in anii de formare, dar ma bucur extrem de mult ca l-am trait acum. Pentru ca acest film nu se vede, ci se traieste. Fiecare secunda e provocatoare de puls marit, fiecare moment vine cu pericolul de a-ti opri respiratie. Fiecare clipa e gandita si facuta pentru a te motiva, pentru a te misca, pentru a te modela.

Philippe Petit este, in fond, o mare lectie de viata.

The Walk trebuie vazut la IMAX sau macar in 3D, pentru a simti cu adevarat cum e sa plutesti printre nori. Cum e sa pasesti pe o sarma la 400+ metri. Cum e sa-ti vezi visul implinit, palpabil de-a dreptul.

The Walk intra in cinematografe incepand cu 9 octombrie. Multumesc InterComFilm pentru invitatia la film.

Aceasta postare a fost scrisa de
Pasionata de litere si filme, am incercat sa gasesc modalitatea prin care sa le imbin, fara a provoca o noua apocalipsa. Ma puteti citi si pe www.breathemein.net si www.nimic.info.

Lasa un comentariu